Video Muzeul Luvru, scena unui jaf. Instituţia a fost închisă pentru restul zilei din "motive excepţionale"
Ministrul Culturii din Franța a confirmat, duminică, faptul că a avut loc un jaf la Muzeul Luvru din Paris, unul dintre cele mai renumite muzee din lume. Din primele informaţii, hoţii ar fi furat nouă piese de bijuterii din colecţia lui Napoleon, iar apoi ar fi fugit pe un scuter. Întreaga operaţiune ar fi durat doar 7 minute, relatează BBC şi Le Figaro.
Contul oficial de X al Muzeului Luvru din Paris a anunţat astăzi că muzeul "va rămâne închis astăzi din motive excepţionale", citează BBC şi Le Figaro.
Incidentul ar fi avut loc după sosirea primilor vizitatori. Detaliile sunt încă neclare, însă presa franceză relatează că trei bărbați mascați au pătruns în Muzeul Luvru la scurt timp după ora deschiderii.
Operaţiunea ar fi durat doar şapte minute
Potrivit primelor informaţii, autorii jafului ar fi folosit un lift de marfă pentru a ajunge în Galeria Apollo, situată pe latura muzeului care dă spre Sena. Sala respectivă găzduiește ce a mai rămas din bijuteriile coroanei Franței. Hoții ar fi spart geamurile pentru a pătrunde înăuntru și au furat nouă piese de bijuterii.
Potrivit Le Parisien, hoţii au vizat primele două galerii: Galeria lui Napoleon și Galeria Suveranilor Francezi. Ar fi sustras nouă piese din colecția de bijuterii a lui Napoleon și a împărătesei: un colier, o broșă, un diadem... Totuși, celebrul diamant "Le Régent", cea mai mare piesă din colecție nu a fost furat.
Operațiunea a durat doar șapte minute. Aceștia au fugit pe un scuter, iar valoarea totală a jafului este în curs de evaluare.
"Nu există victime [...] Sunt la fața locului, alături de echipele muzeului și de poliție. Ancheta este în desfășurare" a scris ministrul Culturii, Rachida Dati pe rețelele de socializare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰