Antena Meniu Search
x

Curs valutar

NATO intensifică prezenţa în Oceanul Atlantic, ca răspuns la ameninţarea Rusiei

Pentagonul a anunţat că lansează o nouă unitate navală si că va reactiva A Doua Flotă a SUA pentru a intensifica prezenţa NATO în Oceanul Atlantic, scrie The Guardian.

de Redactia Observator

la 05.05.2018 , 10:40

NATO intensifică prezenţa în Oceanul Atlantic, ca răspuns la ameninţarea Rusiei NATO intensifică prezenţa în Oceanul Atlantic, ca răspuns la ameninţarea Rusiei

Pentagonul a anunţat că lansează o nouă unitate navală si că va reactiva A Doua Flotă a SUA pentru a intensifica prezenţa NATO în Oceanul Atlantic, scrie The Guardian.

„Reluarea competiţiei pentru putere şi reactivarea Rusiei impun ca NATO să se concentreze din nou pe Atlantic pentru a asigura o forţă dedicată apărării continentului şi pentru a demonstra existenţa unui efect de prevenire credibil şi capabil”, a declarat Johnny Michael, un purtător de cuvânt al Pentagonului.

El a adăugat că noua unitate navală a NATO va reprezenta „centrul securităţii trans-atlantice”.

Articolul continuă după reclamă

Decizia reflectă îngrijorările din Europa şi din interiorul NATO privind intensificarea prezenţei militare a Rusiei în regiunea Atlanticului. Conform planului, noua Unitate Navală Atlantică va avea sediul la Norfolk, Virginia.

Planul a fost aprobat la întâlnirea din februarie a miniştrilor Apărării ai NATO ca parte dintr-o efort vast de a se asigura securitatea căilor maritime şi a liniilor de comunicare dintre Europa şi America de Nord.

În acelaşi timp, marina SUA va reactiva A Doua Flotă, care a fost dizolvată în 2011 pentru a se reduce costurile.

Noua unitate se va ocupa de forţele navale şi aeriene pe coasta de est şi în nordul Oceanului Atlantic şi va fi responsabilă pentru pregătirea soldaţilor şi conducerea operaţiunilor maritime din regiune.

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?
Observator » Ştiri externe » NATO intensifică prezenţa în Oceanul Atlantic, ca răspuns la ameninţarea Rusiei