NATO va avea un nou membru, într-o zonă foarte sensibilă a Europei. Parlamentul tocmai a aprobat aderarea ţării la Alianţa militară
Parlamentul din Muntenegru, reunit vineri în capitala istorică a ţării, Cetinje, a aprobat aderarea fostei republici iugoslave la NATO, ultima etapă înainte de aderarea propriu-zisă la Alianţa militară nord-atlantică, relatează AFP şi DPA.

Parlamentul din Muntenegru, reunit vineri în capitala istorică a ţării, Cetinje, a aprobat aderarea fostei republici iugoslave la NATO, ultima etapă înainte de aderarea propriu-zisă la Alianţa militară nord-atlantică, relatează AFP şi DPA.
Muntenegrul speră să poată deveni oficial membră a NATO la summitul organizaţiei care are loc în mai la Bruxelles. Mai trebuie ca până atunci două din cele 28 de state membre ale Alianţei, Spania şi Olanda, să adopte documentul aprobat vineri de legislativul muntenegrean. Ulterior, secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, va adresa Muntenegrului o scrisoare oficială de invitaţie la aderare.
Deputaţii opoziţiei, care boicotează lucrările parlamentului muntenegrean, nu au luat parte la şedinţa de la Cetinje. În schimb, circa 200 de simpatizanţi ai Frontului Democratic (FD), principalul partid al opoziţiei proruse, au manifestat în capitala istorică a ţării împotriva aderării sale la alianţă.
'Nu vom recunoaşte decizia parlamentului, aveţi mâinile pătate de sânge, ridicând mâna în favoarea NATO bombardaţi din nou Muntenegrul, Serbia. (...) Este un act de înaltă trădare', a declarat Milan Knezevic, unul din liderii FD, în timp ce un grup de manifestanţi incendiau un drapel al Alianţei. FD cere insistent organizarea unui referendum cu privire la aderarea la NATO.
- Ţara care boicotează Kaufland, Lidl şi alte supermarket-uri. Vânzările au scăzut şi cu 50%
- De ce a purtat Putin pentru prima dată camuflaj militar în Kursk: "A făcut un tur al victoriei"
- Turistă, filmată în timp ce ia un pui de wombat de lângă mama lui pentru o poză, în Australia. Tânăra şi-ar...
- Napoli, zguduit de un puternic cutremur de suprafaţă, noaptea trecută. Oamenii au fugit speriaţi din case, o...
- Condamnare pentru fizicianul român implicat în atacul asupra consulatului rus din Marsilia. Cum şi-a justificat...
Milan Knezevic şi un alt lider al FD, Andrija Mandic, sunt inculpaţi în cadrul unei anchete privind lovitura de stat pe care puterea afirmă că a dejucat-o în ziua alegerilor legislative din octombrie anul trecut.
Deputaţii muntenegreni au intrat vineri în clădirea parlamentului însoţiţi de huiduielile manifestanţilor, care strigau 'Hoţi', 'Trădători' şi 'Asasini'.
Fostul premier iugoslav Momir Bulatovic s-a declarat în ce-l priveşte 'trist şi umilit' şi a calificat dorinţa puterii de a susţine aderarea Muntenegrului la NATO drept o 'înşelătorie bazată pe forţă şi minciună'
În schimb, premierul muntenegrean Dusko Markovic a insistat, în parlament, asupra avantajelor pe care le va aduce aderarea micului stat balcanic cu puţin peste 600.000 de locuitori, ca şi asupra faptului că aderarea 'va avea un puternic efect pozitiv' asupra Balcanilor Occidentali.
Aderarea Muntenegrului va întări şi mai mult prezenţa în Balcani a alianţei militare nord-atlantice, din care fac deja parte Grecia, Croaţia şi Albania, aminteşte France Presse.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰