Negocieri Rusia - Ucraina la Istanbul. Nici Donald Trump nu va participa la discuţiile de pace
Președintele american Donald Trump, aflat în prezent într-un turneu în Orientul Mijlociu, nu merge joi în Turcia pentru a participa la ceea ce ar putea fi primele discuții de pace directe dintre Moscova și Kiev din ultimii trei ani. Anunţul a fost făcut după ce Vladimir Putin a dezvăluit componenţa delegaţiei trimise de Moscova la aceste negocieri, din care nu face parte şi preşedintele rus. Kremlinul trimite, în schimb, un grup de tehnocrați experimentați, relatează Reuters. În tot acest context, marile cancelarii pregătesc planul B. Germania vrea să se transforme în cea mai mare armată a Europei.
Duminică, Vladimir Putin a propus negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, joi, 15 mai, "fără nicio condiție prealabilă". Miercuri seară, Kremlinul a anunţat că delegația îi va include pe consilierul prezidențial Vladimir Medinski și pe ministrul adjunct al Apărării, Alexander Fomin, dar numele liderului rus nu se afla pe listă. Preşedintele american Donald Trump, aflat în prezent într-un turneu în Orientul Mijlociu, nu merge joi în Turcia pentru discuţii directe între Rusia şi Ucraina, a declarat miercuri un oficial american, citat de Reuters.
Săptămâna aceasta, Donald Trump menţionase posibilitatea de a merge la Istanbul dacă Vladimir Putin va participa personal la negocierile de pace cu Kievul. În aceste condiții, nici preşedintele american nu va mai merge în Turcia pentru discuțiile Rusia-Ucraina, a relatat Reuters. Iar emisarul special al SUA, Steve Witkoff, a declarat marți la Doha că intenționează să călătorească la Istanbul împreună cu secretarul de stat Marco Rubio, vineri, 16 mai.
Ucraina, pregatită pentru orice formă de negocieri
Volodimir Zelenski a declarat miercuri că este pregătit pentru orice formă de negocieri pentru a pune capăt războiului din Ucraina şi a afirmat că va decide asupra măsurilor care trebuie luate, atunci când va şti cine va reprezenta Moscova la discuţii.
"Aştept să văd cine soseşte din Rusia. Apoi voi decide ce măsuri va lua Ucraina", a spus Zelenski în discursul său zilnic. "Ucraina este pregătită pentru toate formele de negocieri şi nu ne temem de întrevederi", a precizat liderul de la Kiev. În tot acest timp, Rusia a continuat să atace Ucraina - în oraşul Sumî, trei persoane au murit şi alte 9 au fost rănite în urma unui bombardament cu rachete. "El (n.r. - Vladimir Putin) continuă să atace Ucraina. Nu există nicio logică militară în spate, asta este clar. Nu-i aduce nimic şi nici nu-i va aduce vreodată", a transmis Volodimir Zelenski.
În această dimineaţă, Zelenski va pleca la Ankara pentru o întâlnire cu preşedintele Turciei. De acolo, cei doi sunt gata să meargă la Istanbul. Statele Unite vor fi reprezentate de şeful diplomaţiei americane Marco Rubio care a ajuns de aseară în Antalya.
Keith Kellogg: un acord de pace era foarte posibil dacă Putin şi Zelenski ar fi stat faţă în faţă la Istanbul
Emisarul lui Trump pentru Ucraina susţine că un acord de pace era foarte posibil dacă Putin şi Zelenski ar fi stat faţă în faţă la Istanbul.
"Primul lucru pe care vrem să îl obţinem este o încetare completă a focului. Începem negocierile de la ideea că fiecare tabără păstrează teritoriul pe care îl ocupă, pentru care s-a luptat. Vorbim despre centrala nucleară Zaporojie, a treia cea mai mare din Europa. Vom discuta cine o va controla", a declarant Keith Kellogg, trimisul special al SUA pentru Ucraina.
Occidentul a pregătit sancţiuni fără precedent dacă discuţiile nu vor decurge bine. Sunt vizate Banca centrală a Rusiei şi flota-fantomă, care transportă ilegal în străinătate petrolul rus. Ameninţarea l-a făcut pe Putin să scape o jignire. "Ei (occidentalii - n.r.) fac multe lucruri în defavoarea lor, te-ai aștepta să nu le facă, pentru că le dăunează, dar tot le fac, idioții. Scuzați-mă!", a spus Vladimir Putin, preşedintele Rusiei.
Noul cancelar al Germaniei pregăteşte altă strategie. "Guvernul va furniza armatei toate resursele financiare de care are nevoie pentru a deveni cea mai mare armată convenţională a Europei. Scopul nostru este să avem o Germanie şi o Europă atât de puternice împreună încât să nu fie nevoie să folosim vreodată armele", a spus Friedrich Merz. El a avertizat că Occidentul nu poate accepta pacea în termenii Rusiei.
Ultimele negocieri directe ruso-ucrainene au avut loc tot la Istanbul în martie-aprilie 2022, la o lună după lansarea invaziei ruse asupra Ucrainei. Conform Rusiei, la acele negocieri aproape fusese convenit un acord de pace, dar care în final a fost abandonat de Kiev la cererea fostei administraţii americane a preşedintelui Joe Biden şi a premierului britanic de la acea vreme, Boris Johnson, iar Ucraina nu a mai dorit să-l semneze de îndată ce trupele ruse s-au retras din zona capitalei Kiev.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰