Nicolas Sarkozy riscă 7 ani de închisoare în dosarul finanţării libiene. Procurorii îi aduc noi acuzaţii

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy riscă o nouă condamnare grea în dosarul finanţării libiene a campaniei sale electorale din 2007. Procurorii au cerut, în apel, o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru fostul lider de la Elysee, acuzat că ar fi încheiat un acord secret cu regimul lui Muammar Gaddafi pentru obţinerea unor fonduri ilegale.

de Redactia Observator

la 13.05.2026 , 21:31

Nicolas Sarkozy riscă 7 ani de închisoare în dosarul finanţării libiene. Procurorii îi aduc noi acuzaţii Nicolas Sarkozy, fost preşedinte al Franţei - Profimedia

Decizia Curţii de Apel ar urma să fie dată pe 30 noiembrie. În caz de condamnare, preşedintele francez va avea o ultimă cale de atac: un apel la Curtea de casaţie, potrivit AFP, citat de Agerpres.

După trei zile de rechizitoriu, parchetul a cerut, ca şi în primă instanţă, o pedeapsă de 7 ani împotriva şefului statului din perioada 2007-2012, respectiv cu doi mai mulţi decât cea care a fost pronunţată în primă instanţă în septembrie.

Ca şi la primul proces, acuzarea le-a cerut judecătorilor să-l declare pe Nicolas Sarkozy vinovat de toate faptele pentru care este inculpat, între care corupţie şi finanţarea ilegală a campaniei sale din 2007, infracţiuni pentru care nu a fost găsit vinovat în primă instanţă.

Articolul continuă după reclamă

Fostul campion al dreptei franceze, acum în vârstă de 71 de ani şi care infirmă orice ilegalitate, a fost astfel condamnat la cinci ani de închisoare numai pentru "constituire de grup infracţional", tribunalul estimând că el i-a lăsat pe cei mai apropiaţi colaboratori să facă demersuri pe lângă regimul libian în vederea procurării fondurilor pentru campanie.

Însă procurorii susţin că Nicolas Sarkozy, care era pe atunci ministru de interne, a încheiat un "acord" cu dictatorul libian Muammar Gaddafi pentru a beneficia de finanţări oculte de la regimul libian în schimbul promisiunii de a examina situaţia juridică a unui colaborator apropiat.

După condamnarea sa în primă instanţă, Nicolas Sarkozy a devenit primul preşedinte încarcerat din istoria Franţei, petrecând 20 de zile în spatele gratiilor într-o închisoare pariziană până la eliberarea sa sub control judiciar în aşteptarea procesului în apel.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă prefaceţi că folosiţi telefonul doar ca să evitaţi o conversaţie?
Observator » Ştiri externe » Nicolas Sarkozy riscă 7 ani de închisoare în dosarul finanţării libiene. Procurorii îi aduc noi acuzaţii