Galerie foto Mirabela Grădinaru a primit-o pe Olena Zelenska la Cotroceni. Sănătatea mintală a copiilor, tema discuţiei

Prima Doamnă Mirabela Grădinaru a primit-o, miercuri, la Palatul Cotroceni pe Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, în cadrul unei întâlniri dedicate protejării copiilor şi adolescenţilor, sănătăţii mintale şi formelor de sprijin pentru familiile aflate în situaţii vulnerabile.

de Bianca Iacob

la 13.05.2026 , 21:29

Discuţiile dintre cele două au vizat modul în care instituţiile, specialiştii şi societatea civilă pot construi răspunsuri mai eficiente pentru copiii afectaţi de boală, traumă, izolare, adicţii, pierdere sau război, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. 

"Ne-am întâlnit cu prima doamnă a României, Mirabela Grădinaru, în luna martie, pe câmpurile summitului "Shaping the Future Together", organizat de Melania Trump, la Washington. Astăzi mă bucur să îmi întâlnesc deja colega din România la București, în timpul vizitei președintelui Ucrainei în România", a transmis Olena Zelenska pe pagina sa de Facebook.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În cadrul întâlnirii, Mirabela Grădinaru a prezentat iniţiativa "România în Lumină", dezvoltată la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, ca spaţiu de dialog între instituţii, experţi şi organizaţii ale societăţii civile pentru identificarea unor soluţii dedicate copiilor, tinerilor, femeilor şi categoriilor vulnerabile.

Administraţia Prezidenţială a subliniat că cele două Prime Doamne au evidenţiat preocuparea comună pentru sănătatea pediatrică şi mintală a copiilor şi adolescenţilor, pentru prevenţie şi dezvoltarea unor forme integrate de sprijin.

În programul vizitei a fost inclusă şi expoziţia "Culorile minţii", realizată în cadrul proiectului "Madrigal pentru Spitale", parteneriat strategic al Corului Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" şi ASSMB. Expoziţia reuneşte lucrări de pictură, desen şi grafică realizate de copii şi adolescenţi aflaţi în grija Clinicii de Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia".

Potrivit comunicatului, lucrările evidenţiază rolul culturii şi artei în exprimarea emoţiilor şi în sprijinirea proceselor de vindecare, desenul şi pictura devenind pentru mulţi copii o formă sigură de exprimare a trăirilor greu de formulat în cuvinte.

Vizita a reprezentat şi un moment de reflecţie asupra nevoii de a reduce stigmatizarea asociată tulburărilor de sănătate mintală şi de a construi spaţii mai sigure şi mai empatice pentru copii şi adolescenţi.

La vizitarea expoziţiei, Mirabela Grădinaru a fost însoţită de Diana Punga, consilier de stat pentru relaţia cu societatea civilă, iar Olena Zelenska de Viktoriia Romanova, şefa Cabinetului şi directoarea Fundaţiei Olena Zelenska. Ghid al vizitei a fost istoricul de artă şi curatorul expoziţiei, Silvana Dulamă-Popa, în timp ce dr. Florina Rad, medic primar psihiatru pentru copii şi adolescenţi şi şefa Clinicii de Psihiatrie Pediatrică a Spitalului "Obregia", a prezentat contextul activităţii desfăşurate cu copiii şi adolescenţii ale căror lucrări sunt expuse.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Clinica de Psihiatrie Pediatrică de la "Obregia" evaluează anual aproximativ 5.000 de copii şi adolescenţi şi oferă intervenţii complexe, de la evaluare şi terapie individuală până la consiliere familială şi grupuri de sprijin pentru părinţi.

Într-un mesaj transmis la Bucureşti, Olena Zelenska a mulţumit României şi românilor pentru sprijinul acordat Ucrainei încă din primele zile ale războiului, inclusiv pentru ajutorul umanitar şi susţinerea oferită educaţiei şi culturii ucrainene.

Administraţia Prezidenţială a transmis că întâlnirea dintre Mirabela Grădinaru şi Olena Zelenska "a reconfirmat apropierea dintre România şi Ucraina în jurul unor teme profund umane: protecţia copiilor, sprijinirea familiilor vulnerabile, sănătatea mintală şi nevoia de a construi, dincolo de crize, spaţii de siguranţă, demnitate şi speranţă".

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă prefaceţi că folosiţi telefonul doar ca să evitaţi o conversaţie?
Observator » Evenimente » Mirabela Grădinaru a primit-o pe Olena Zelenska la Cotroceni. Sănătatea mintală a copiilor, tema discuţiei