Foto O bătrână de 90 de ani a mers 10 kilometri pe jos, prin zăpadă, pentru a se vaccina împotriva Covid, în Seattle
O furtună rară de zăpadă care s-a năpustit asupra oraşului Seattle nu a împiedicat o bătrână în vârstă de 90 de ani în încercarea de a obţine vaccinul împotriva coronavirusului.
![Fran Goldman Fran Goldman](https://img.observatornews.ro/0/2021/2/17/410238/161358262140c58009.webp?w=430&f=2&v=2)
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Fran Goldman a mers pe jos mai bine de 10 kilometri dus-întors, prin zăpadă, pentru a putea beneficia de doza de vaccin împotriva Covid, relatează The Seattle Times.
"În fiecare zi acelaşi răspuns"
Bătrâna a verificat posibilitatea programării în fiecare dimineaţă, sunând la Departamentul de Sănătate al statului Washington și cerându-le să o ajute să fie programată.
„Am sunat pentru a fi programată oriunde, în fiecare dimineaţă, în fiecare după-amiază şi de multe ori am fost online şi noaptea pentru a prinde loc" a povestit femeia.
- Zi de foc pentru trupele ucrainene. Peste 260 de atacuri ruseşti, din toate direcţiile, la Pokrovsk
- Cel mai ambiţios proiect al omenirii. Un milionar anonim finanţează crearea primei aşezări umane subacvatice
- Proiectul lui Zelenski, distrus din faşă. Polonia anunţă că UE nu va înfiinţa o armată a Europei
- Rheinmetall şi Romarm ar putea construi o fabrică de pulberi în România. Angel Tîlvăr, discuţie cu CEO-ul...
- Joe Biden, număr record de zile de concediu. Un american de rând ar trebui să lucreze 52 de ani ca să-l egaleze...
A încercat farmaciile din zonă, în speranța unui loc, dar degeaba. Fiica ei a căutat pe internet, iar un prieten din Arizona a încercat să-i facă de asemenea loc pentru o programare, însă şansele erau din ce în ce mai mici.
„Nada. Nimic, în fiecare zi acelaşi răspuns”, a spus Fran Goldam.
În cele din urmă a obţinut loc într-o duminică, dimineaţa:
„Nu-mi venea să cred. A trebuit să-mi iau ochelarii pentru a vedea dacă nu cumva greşesc sau e adevărat.”
Furtuna de zăpadă nu a oprit-o pe bătrână
Vineri şi sâmbătă însă, o furtună puternică de zăpadă a acaparat regiunea, transformând străzile, în mod normale ploioase, ale oraşului, în gheţuş şi mormane de zăpadă.
Bătrâna şi-a luat o pereche de pantaloni din lână şi o cămaşă cu mânecă scurtă, astfel încât asistenta să poată ajunge cu uşurinţă la braţe, apoi a luat peste un cojoc din lână cu fermoar şi o haine de puf, iar pe deasupra şi-a pus o pelerină de ploaie.
S-a încălţat cu cizme de zăpadă, şi-a scos bastonul şi s-a aventurat pe străzile înzăpezite.
„Nu a fost ușor, a fost o provocare”, a spus ea.
Dar bătrâna a ajuns la programarea pentru vaccin cu doar 5 minute întârziere.
Fiica ei, Ruth Goldman, care locuiește în Buffalo, New York, nu a fost surprinsă de acțiunile mamei sale.
„Suntem oameni din ‘afară’. Ne place să fim afară. Am fost ieri la Lacul Ontario, indiferent de vântul rece şi de temperaturile mai mici de 6 grade. Mama mea nu ar fi avut de gând să lase puţină zăpadă să o împiedice să primească vaccinul. Era dispusă să meargă oricât până acolo și înapoi pentru a o obține. Este o persoană cu adevărat remarcabilă. Întotdeauna caută soluţii, nu probleme" a declarat fiica acesteia.
Bătrâna are un strănepot, Silas, născut în urmă cu şase luni şi un alt strănepot, Logan, în vârstă de 2 ani. Pe lângă aceştia este bunică pentru alţi cinci nepoţi şi mamă pentru patru copii.
„De-aba aştept să îi pot ţine în braţe. Vreau doar să mă simt în siguranţă”
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰