Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto O copilă de doar trei ani a murit îngheţată în holul neîncălzit al casei, după ce ar fi avut un episod de somnambulism, în Rusia

Moment tragic pentru o mamă din Rusia. Copila ei de doar trei ani a murit în holul neîncălzit al casei, la o temperatură de -15 grade. Se pare că micuţa ar fi avut un episod de somnambulism. O anchetă este acum în curs de desfăşurare.

de Andreea Anghel

la 11.12.2020 , 17:36

Copila a fost găsită în holul neîncălzit al casei Fetiţa s-a stins din viaţă din cauza hipotermiei, după ce ar fi avut un episod de somnambulism - VK.com
  • O copilă de doar trei ani a murit în holul casei de hipotermie, în Rusia
  • Fetiţa ar fi avut un episod de somnambulism

O fetiţă în vârstă de trei ani s-a stins din viaţă, după ce ar fi avut un episod de somnambulism. Micuţa s-ar fi ridicat din pat în mijlocul nopţii şi ar fi adormit la loc chiar în holul neîncălzit al casei. Termometrele arătau nu mai mult de -15 grade. Incidentul a avut loc în Rusia

Mama acesteia, în vârstă de 23 de ani, ar fi găsit-o abia a doua zi dimineaţă, după ce ar fi mers în camera copilei pentru a o trezi. Şocată, femeia a realizat că cea mică nu mai este în pat. Avea să găsească trupul neînsufleţi în holul casei, câteva momente mai târziu. 

În seara dinaintea tragediei, familia sărbătorise ziua de naștere a fiicei lor mai mici, care împlinise un an, potrivit mirror.co.uk.

Articolul continuă după reclamă

''Am pus-o în pat și a adormit înainte de miezul nopții'', a declarat femeia. 

Potrivit spuselor părinților, copila era predispusă la episoade de somnambulism și adesea trebuiau să o pună înapoi în pat. Dar în noaptea tragediei, niciunul dintre ei nu a auzit că cea mică ar fi părăsit camera.

Mama crede că micuţa a mers în somn pe hol, într-o zonă a casei care nu era încălzită și nu și-a mai găsit drumul înapoi spre pat. Potrivit rapoartelor locale, cauza morţii copilei ar fi hipotermia.

"Cel mai probabil nu a găsit mânerul ușii în întuneric și nu a putut să intre înapoi", a mai adăugat femeia. 

Ce acuzaţii îi sunt aduse femeii

Poliția a deschis un dosar penal mamei pentru moarte prin neglijență. Aceasta ar putea să primească o pedeapsă de până la doi ani de închisoare.

Cealaltă fiică a cuplului a fost luată de serviciile sociale şi va rămâne acolo cel puțin până la finalizarea anchetei. De asemenea, psihologii urmează să discute cu mama, pentru a verifica sinceritatea mărturiei sale. 

Andreea Anghel Like

Andreea Anghel are o experiență de doi ani în presa audiovizuală, iar din octombrie 2020 s-a alăturat echipei observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » O copilă de doar trei ani a murit îngheţată în holul neîncălzit al casei, după ce ar fi avut un episod de somnambulism, în Rusia