O femeie de 70 de ani s-a trezit într-un coşciug, înainte de înmormântare. Ce s-a întâmplat 2 zile mai târziu
O femeie de peste 70 de ani din nordul Chinei s-a trezit într-un coşciug, după ce familia a considerat că a murit aşa că a început să pregătească cele necesare înmormântării.
Femeia, din provincia Hebei, suferea de tromboză cerebrală de mai multe decenii și se lupta, de asemenea, cu cancerul. După ce medicii au stabilit că boala oncologică nu mai putea fi tratată, familia a dus-o acasă pentru îngrijiri în ultimele zile de viață. Pe 8 septembrie, rudele nu au mai observat semne evidente de viață și au așezat-o într-un sicriu frigorific, pentru a-i conserva trupul până la întoarcerea membrilor familiei plecați în alte localități, care urmau să-și ia rămas-bun.
În seara următoare, însă, nora femeii a auzit sunete slabe, asemănătoare unor gemete, venind din interiorul sicriului. Familia a scos-o imediat pe femeie de acolo. Când rudele au ajuns, pe 11 septembrie, femeia își recăpătase cunoștința și putea să deschidă ochii, deși starea ei rămânea critică și nu putea să mănânce sau să bea.
Din nefericire, femeia a murit în aceeași noapte și a fost înmormântată pe 13 septembrie, în prezența membrilor familiei. Incidentul a fost relatat online de un membru al familiei, iar povestea a ridicat întrebări cu privire la autenticitatea ei.
Autorul postării a apărat relatarea, declarând: „Nimeni nu ar inventa o poveste despre viața și moartea unui membru al propriei familii.”
Mai mulți localnici au susținut, de asemenea, că au auzit despre incidentul petrecut în sat. Potrivit unui oficial local, familia a folosit funcția de refrigerare a sicriului, nu modul de congelare profundă, pentru a păstra trupul la rece până la întoarcerea rudelor. Se crede că acest lucru i-ar fi permis femeii, despre care s-a relatat că se afla într-o stare de activitate fiziologică extrem de redusă, să prezinte ulterior semne de viață.
Medicii au indicat că ar fi putut fi vorba despre un caz de „moarte aparentă”, o stare în care semnele vitale devin extrem de dificil de detectat. Persoanele aflate într-o asemenea stare pot avea o respirație și un ritm cardiac abia perceptibile, metabolismul încetinește, iar acestea pot intra într-o comă profundă, potrivit Health Times.
Cadrele medicale respectă criterii stricte atunci când stabilesc decesul unei persoane și continuă manevrele de resuscitare chiar și atunci când pacientul pare să nu mai prezinte semne de viață. Cazul neobișnuit a generat numeroase discuții pe rețelele sociale din China, potrivit South Morning China Post.
Un internaut a comentat: „O astfel de «revenire la viață» trebuie să fi fost o experiență dureroasă pentru femeie. Sper că și-a găsit liniștea în lumea de dincolo.”
„Familia ar fi trebuit mai întâi să obțină de la spital un certificat oficial de deces”, a scris un alt utilizator.
Un al treilea internaut a făcut referire la vechile obiceiuri de doliu: „În trecut, familiile păstrau adesea persoana decedată acasă timp de trei zile. Astăzi, totul se desfășoară atât de repede, încât unele persoane sunt incinerate la scurt timp după ce sunt declarate decedate.”
