O navă franceză a traversat Strâmtoarea Ormuz, în premieră de la izbucnirea războiului cu Iranul
O navă portcontainer franceză a traversat Strâmtoarea Ormuz, aceasta fiind prima tranzitare cunoscută a unei nave occidentale de la începutul războiului cu Iranul, potrivit Bloomberg.
Nava portcontainer CMA CGM Kribi, care semnaliza că aparține Franței, a plecat joi după-amiază din largul Dubaiului spre Iran, potrivit unei platforme de urmărire a traficului maritim, citată de Bloomberg. Vasul a navigat aproape de coasta iraniană, trecând printr-un canal situat între insulele iraniene Qeshm și Larak și transmițând în mod deschis care este traseul său.
Vineri dimineață, a indicat că se află în largul Muscatului (capitala Omanului). Două surse au confirmat pentru Bloomberg că nava a traversat strâmtoarea, care este blocată de mai bine de o lună.
În acest timp, Teheranul a permis doar unui număr redus de nave din așa-numite state prietenoase să tranziteze pe o rută aprobată în avans și chiar percepând taxe de protecție, în timp ce a amenințat că va lovi navele aliate cu SUA sau Israelul. Parisul a depus eforturi diplomatice pentru a calma criza, însă până acum nu au fost raportate progrese.
Nava, sub pavilion maltez, aparține CMA CGM SA, a treia cea mai mare companie de transport maritim de containere din lume, controlată în majoritate de familia franco-libaneză Saadé, foarte influentă în domeniul transportului maritim. Nu este clar contextul în care a ieșit această navă, mai ales că urmărirea navelor care intră și ies din Strâmtoare a fost complicată de bruiajul puternic al semnalelor în zonă, care a dus la date eronate.
Tot joi, alte trei nave par să fi părăsit Golful prin strâmtoare, însă pe un coridor apropiat de coasta Omanului, semnalând că aparțin acestei țări. Este vorba despre două petroliere mari și o navă pentru transportul de GNL, administrate de Oman Ship Management.
Potrivit datelor, CMA CGM Kribi, care poate transporta aproximativ 5.000 de containere standard, este aproape plină, deci transportă multă marfă. Recent, mai multe nave ale companiei chineze de stat Cosco Shipping Corp. au părăsit și ele Golful Persic prin Ormuz. Ambele companii sunt membre importante ale unei alianțe de transport maritim de containere, care le permite să împartă rute și spațiu pe nave, explică Bloomberg.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
