Olguța Vasilescu, ironizată după ce a spus că decizia PNL de a intra în Opoziție este nestatutară. "E dottore"
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a criticat modul în care liberalii au luat hotărârea de a merge în Opoziție, susținând că aceasta nu respectă procedurile statutare interne. Replica a venit rapid din partea ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, care a ironizat afirmațiile social-democratei și l-a indicat din nou pe Ilie Bolojan drept cea mai bună variantă pentru funcția de premier.
"Decizia care s-a luat, din punctul nostru de vedere, este nestatutară, pentru că ar fi trebuit să se consulte şi celelalte structuri ale Partidului Naţional Liberal pentru retragerea în Opoziţie. Aţi văzut ce consultare am făcut noi, în etape regionale, o consultare naţională, la care au participat toţi liderii partidului de la toate nivelurile, toţi primarii din România, toţi preşedinţii de consilii judeţene", a declarat Lia Olguța Vasilescu.
Afirmațiile liderului PSD au fost taxate de Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Investiţiilor, care a spus că este surprins de faptul că un politician din afara PNL comentează procedurile interne ale liberalilor.
"Nu pot să-mi revin după chestia asta, doamna Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii, care vine şi spune: decizia PNL-ului din ziua de marţi n-a fost statutară. Dumneaei a devenit un interpret juridic de mare clasă, dottore, explică Partidului Naţional Liberal că decizia domniilor lor n-a fost statutară şi că nu puteau să zică că se duc în opoziţie. Nu cred că mai am ceva de completat la lucrul ăsta", a spus Pîslaru.
În același context, ministrul interimar al Muncii a reafirmat că îl consideră pe Ilie Bolojan cea mai potrivită opțiune pentru conducerea Guvernului.
"Deci, credeţi-mă, după ce se calmează, soluţia este în continuare Ilie Bolojan, de departe cel mai bun prim-ministru şi cel mai onest şi cu o agendă de reforme", a afirmat Dragoş Pîslaru.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
