Papa Francisc, îndemn pentru credincioşi
Papa Francisc i-a îndemnat pe credincioşi "să nu se înjosească" prin comportamente nedemne, într-o predică rostită cu ocazia sărbătorii Corpus Domini
Papa Francisc i-a îndemnat pe credincioşi "să nu se înjosească" prin comportamente nedemne, într-o predică rostită cu ocazia sărbătorii Corpus Domini
Liturghia din seara de Corpus Domini, sărbătoarea Trupului lui Dumnezeu, a fost oficiată de suveranul pontif în faţa bazilicii San Giovanni in Laterano.
Papa Francisc i-a chemat pe credincioşi să-şi apere demnitatea şi să nu se lase corupţi de ispitele zilelor noastre: consumul şi competiţia cu orice preţ, aroganţa sau refuzul de a recunoaşte propriile greşeli. Suveranul pontif a reamintit şi tragedia creştinilor persecutaţi sau chiar ucişi, în diferite părţi ale lumii, pentru credinţa lor. ilustraţi cumva din urmă aici să nu plece încă, o păcăliţi cumva.
La încheierea slujbei, s-a pus în mişcare procesiunea către o altă veche bazilică a Romei, Santa Maria Maggiore, situată la un kilometru depărtare. Un impunător cortegiu de episcopi şi preoţi a escortat chivotul Sfintei Împărtăşanii, purtat de un vehicul.
Sărbătoarea Corpus Domini, instituită de Papa Urban al Patrulea în 1264, este una din cele mai importante date din calendarul religios catolic, celebrată în a doua săptămână după Rusalii.
Acum doi ani, Papa Francisc a condus, el însuşi, procesiunea. Acum, însă, sciatica l-a obligat să se deplaseze cu maşina până la Santa Maria Maggiore, unde a aşteptat sosirea cortegiului. Apoi s-a rugat alături de credincioşi şi a încheiat festivităţile printr-o binecuvântare solemnă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰