Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Papa și-a mărturisit păcatele

La o ceremonie religioasă din catedrala Sfântul Petru, înainte de a primi spovedania unora din credincioşi, suveranul pontif a îngenunchiat şi s-a spovedit el însuşi în faţa altui preot

de Redactia Observator

la 29.03.2014 , 14:29

 Aceasta după ce reamintise că niciun om nu este fără păcate. Ceremonia condusă de Papa Francisc a celebrat împăcarea cu Dumnezeu, prin spovedanie şi iertarea păcatelor.

În predica sa, suveranul pontif a citat din Evanghelia lui Ioan pentru a sublinia că niciun om nu poate pretinde că este fără de păcat. Papa urma să ilustreze personal, cu discreţie, acest fapt.

Aproape 60 de preoţi erau instalaţi în confesionalele din uriaşa biserică, pentru a primi mărturisirea credincioşilor şi a le ierta păcatele. Papa Francisc a fost invitat să ia loc, şi el, într-un confesional.

Vezi și

Dar, spre surprinderea maestrului de ceremonie, suveranul pontif s-a îndreptat mai întâi spre un alt preot în faţa căruia a îngenunchiat pentru a se spovedi el însuşi.

În tot timpul ceremoniei, în catedrală au răsunat cântece liturgice, pentru ca taina mărturisirilor făcute preoţilor să fie protejată. Abia după ce a primit binecuvântarea preotului, Papa Francisc s-a ridicat, şi-a luat locul în confesional şi a ascultat, la rândul său, mărturisirile credincioşilor, pentru a le ierta păcatele.

Suveranul pontif merge în mod regulat la spovedanie, dar într-un cadru privat. Gestul de ieri se înscrie sub semnul modestiei care a devenit o marcă distinctivă a pontificatului său.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Papa și-a mărturisit păcatele