De Paştele Catolic, ceremonie la Roma pentru migranţi şi victimele traficului de fiinţe umane
Credincioşii catolici din întreaga lume au comemorat, ieri, Patimile lui Iisus. Papa Francisc a condus tradiţionala procesiune pe Drumul Crucii, în apropierea Colosseumului şi a celorlalte monumente din vremea imperiului roman, din centrul Romei.
Credincioşii catolici din întreaga lume au comemorat, ieri, Patimile lui Iisus. Papa Francisc a condus tradiţionala procesiune pe Drumul Crucii, în apropierea Colosseumului şi a celorlalte monumente din vremea imperiului roman, din centrul Romei. Anul acesta, ceremonia a fost dedicată, în mod special, migranţilor şi victimelor traficului de fiinţe umane.
Prin tradiţie, Drumul Crucii este reconstituit la Roma în prezenţa Papei, în jurul Colosseumului, amfiteatrul antic unde au fost ucişi numeroşi martiri creştini.
Paştele Catolic, crucea migranţilor şi crucea celor mici
O cruce de lemn este purtată, simbolic, de înalţi prelaţi sau de simpli credincioşi. La procesiune a luat parte, anul acesta, şi o călugăriţă româncă.
Textele citite în timpul ceremoniei au pus accentul pe soarta migranţilor şi a tuturor celor lipsiţi de ajutor. Au fost printre cele mai emoţionante din ultima vreme.
S-a vorbit despre crucea migranţilor, care găsesc uşi închise din cauza fricii şi a sufletelor împietrite de calcule politice, sau crucea celor mici, răniţi în nevinovăţia lor.
Înaintea procesiunii, suveranul pontif a celebrat, în catedrala Sfântul Petru, liturghia Patimilor lui Iisus. Ceremonia a început cu un moment impresionant. Papa Francisc s-a culcat cu faţa la pământ, în semn de umilinţă, şi s-a rugat în tăcere.
Predicatorul oficial al Papei, liturghie de Vinerea Mare
Liturghia din Vinerea Mare este una din puţinele pe care Papa le celebrează fără să rostească o predică.
Misiunea i-a revenit predicatorului oficial al Curiei Papale, care a subliniat că toate religiile au datoria să fie alături de cei săraci.
Suveranul pontif, urmat de cardinali şi alţi prelaţi, a sărutat apoi o cruce cu statuia Mântuitorului răstignit.
Imnurile cântate în timpul slujbei au reamintit suferinţele îndurate de Iisus în ultima sa zi de viaţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰