Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pilotul avionului Air India, considerat de oameni un erou. Gestul făcut în ultima clipă a salvat zeci de vieți

Pilotul avionului Air India, aflat la manşa Boiengului Dreamliner prăbuşit săptămâna trecută, este vazut acum drept un erou. În clipa în care aparatul a suferit o pierdere bruscă de tracţiune imediat după decolare, bărbatul a deviat avionul, astfel încât să cadă într-o zonă cât mai puţin populată. Dacă nu o făcea, bilanţul mortilor ar fi fost mai mare de 270 de victime, cu tot cu cele de la sol. Boeingul ar fi intrat într-un bloc cu trei etaje şi ar fi ucis toate cele 18 familii care locuiesc acolo. Oamenii au simţit un soi de cutremur, după care au văzut foc şi mult fum, moment în care au conştientizat că au fost la un pas de tragedie. De-a lungul celor trei decenii la manşă, bărbatul acumulase peste 8.200 de ore de zbor. 

de Redactia Observator

la 18.06.2025 , 09:34

În ultimele sale momente, căpitanul Sumeet Sabharwal a salvat "zeci de vieți" datorită reacției sale rapide. Pilotul, în vârstă de 55 de ani, este considerat un "erou" după ce a reușit să îndrepte avionul către o zonă de teren viran, evitând la limită impactul direct cu blocul, potrivit Mirrror

Pilotul avionului Air India, considerat un erou

Decizia luată în ultimele secunde e considerată de oameni ca fiind un gest eroic. Geeta Patni, o localnică de 48 de ani care locuia aproape de locul prăbușirii, a povestit: "Clădirea se zguduia. Ne-a fost foarte frică. Era haos pe stradă, foc și fum. Dacă ar fi fost puțin mai aproape, am fi murit. Pilotul ne-a salvat. Ne-am temut mereu că s-ar putea întâmpla asta, pentru că avioanele zboară foarte jos deasupra noastră."

Articolul continuă după reclamă

O altă localnică, Jahanvi Rajput, de 28 de ani, a adăugat: "Datorită pilotului, căpitanul Sabharwal, am supraviețuit. Este un erou. Suntem în viață datorită lui. A văzut spațiul verde de lângă noi și acolo a reușit să ducă avionul."

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Pilotul avionului Air India, considerat de oameni un erou. Gestul făcut în ultima clipă a salvat zeci de vieți