Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Polonia respinge categoric ideea de a furniza Ucrainei avioane de luptă. ”Polonia şi NATO nu sunt în război cu Rusia”

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat luni că Polonia nu are în vedere să trimită Ucrainei avioane de luptă, în timp ce membri ai Congresului american fac presiuni asupra preşedintelui Joe Biden să dea curs solicitării Ucrainei de a facilita transferul către aceasta a unor avioane de luptă de producţie sovietică, aflate în dotarea forţelor aeriene ale unor ţări est-europene, scriu agențiile de presă EFE și Reuters.

de Redactia Observator

la 07.03.2022 , 21:38

Polonia respinge categoric ideea de a furniza Ucrainei avioane de luptă - Profimedia Images

Vorbind în faţa presei la Varşovia, premierul Morawiecki a dezminţit de trei ori, răspunzând la tot atâtea întrebări, că Polonia va ceda Ucrainei din avioanele sale MIG-29 în schimbul unor avioane F-16 furnizate de SUA.

''Polonia, în strânsă cooperare cu NATO, încearcă să reducă escaladarea'' conflictului armat din Ucraina, iar ''Polonia şi NATO nu sunt în război cu Rusia'', a declarat premierul polonez, potrivit Agerpres.

''Nu vom furniza avioane de luptă Ucrainei şi cu atât mai puţin nu îi vom pune la dispoziţie aeroporturile noastre. Oferim deja un ajutor semnificativ în multe alte domenii'', a clarificat Morawiecki.

Articolul continuă după reclamă

Polonia consideră că trimiterea unor avioane de luptă în Ucraina ar presupune o ingerință militară în conflict

Pe acelaşi subiect

Şi preşedintele polonez Andrzej Duda a respins săptămâna trecută orice livrare a unor avioane de luptă pentru Ucraina, avertizând că ''aceasta ar presupune o ingerinţă militară în conflict''.

Alţi membri ai guvernului de la Varşovia au declarat că Polonia nu este de acord cu luarea în mod unilateral a unei asemenea decizii de a oferi avioane de luptă Ucrainei. ''O decizie pentru un ajutor de acest fel trebuie luată la nivelul ansamblului NATO, nu ca o ţară sau alta să ajute singură'', remarcă viceministrul de interne polonez Mariusz Kaminski.

Volodimir Zelenski le cere americanilor avioane de luptă

În acest timp, membri ai Congresului SUA au insistat luni pe lângă administraţia preşedintelui Joe Biden să faciliteze transferul imediat al unor avioane de luptă către Ucraina, pentru a da astfel curs cererii formulate de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Astfel, senatorul democrat Bob Menendez a transmis o scrisoare secretarului de stat Antony Blinken şi secretarului apărării Lloyd Austin, în care le cere să se angajeze faţă de statele europene care ar dori să furnizeze Ucrainei avioane de tipul celor aflate deja în dotarea forţelor aeriene ucrainene că vor primi ajutor pentru a obţine în schimb avioane moderne americane, inclusiv prin credite sau preţuri preferenţiale.

Apeluri similare au venit şi din partea altor congresmeni, precum Tim Ryan şi Marcy Kaptur, ambii democraţi, sau republicanul Rob Portman.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Polonia respinge categoric ideea de a furniza Ucrainei avioane de luptă. ”Polonia şi NATO nu sunt în război cu Rusia”