Premierul Moldovei renunţă la funcţie. Dorin Recean anunţă că se retrage din viaţa politică
Dorin Recean renunță să activeze în continuare în calitate de prim-ministru. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă comune, alături de liderul PAS, Igor Grosu.
Recean a declarat că va renunța și la viața politică. Astfel, după învestirea noului Guvern, actualul premier, care a acces în Parlament pe listele PAS, își va depune și mandatul de deputat.
El a ținut să le mulțumească instituțiilor statului, care au dat dovadă de reziliență în această perioadă dificilă și au reușit să mențină R. Moldova democratică și ancorată puternic în parcursul său european.
La rândul său, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a exprimat regretul că Recean a decis să părăsească politica și i-a mulțumit pentru eforturile depuse în cei doi ani și jumătate de mandat în fruntea Guvernului.
Șeful legislativului a evitat să spună care este candidatura PAS pentru funcția de premier și dacă vor fi modificări în următorul legislativ.
Igor Grosu a mai menționat că unii membri ai actualului Guvern, care au avut performanțe, ar trebui să rămână în funcții, însă PAS va asculta de opinia candidatului pentru funcția de premier.
În urma alegerilor de pe 28 septembrie, PAS a acumulat 50,2% din sufragii și și-a asigurat 55 de fotolii în viitorul Parlament. Rezultatele scrutinului urmează să fie validate, în această joi, de Curtea Constituțională.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰