Premierul Poloniei l-a criticat pe Olaf Scholz, din cauza politicii față de Ucraina: "Multe țări aveau multă încredere în Germania"
Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki crede că există o neîncredere tot mai mare în Germania din cauza politicii guvernului de la Berlin faţă de Ucraina, relatează joi DPA, potrivit Agerpres.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
"Aş spune că în urmă cu un an multe ţări aveau multă încredere în Germania", a declarat Morawiecki pentru ziarul german Bild într-un interviu publicat miercuri seară. "Acum această pendulă s-a mutat spre neîncredere. În special în familia de ţări central şi est-europene care sunt şi membre ale Uniunii Europene", a adăgat el.
Germania ar putea furniza mai mult sprijin pentru Ucraina, crede premierul Poloniei
În acelaşi timp, el l-a acuzat pe cancelarul german Olaf Scholz că în continuare îl judecă greşit pe preşedintele rus Vladimir Putin.
"Vedem... că Germania încearcă să fie însărcinată pe jumătate, să gândească puţin într-un mod nou şi să sprijine Ucraina. Dar în acelaşi timp, ei - vreau să spun guvernul şi cancelarul în special - par să creadă în continuare că lucrurile ar trebui să decurgă ca până acum cu Rusia. Nu cred că va fi vreodată posibil cu acest regim cvasitotalitar", a mai spus Morawiecki în interviu.
- Armata Germaniei, într-o stare deplorabilă. Războiul din Ucraina a scos la iveală slăbiciunile nemților
- Cel puţin 12 militari germani, răniţi în urma unui accident produs într-un poligon: două blindate PUMA s-a...
- Veşti proaste pentru sute de mii de români. Singura ţară din vestul Europei unde economia va scădea în 2023
Mateusz Morawiecki şi-a exprimat de asemenea scepticismul în legătură cu convorbirile cu liderul de la Kremlin.
"Cred că este ceva greşit, nu face decât să-i dea oxigen lui Putin şi nu realizează nimic. Putin de fapt îşi îndeplineşte scopurile cu astfel de convorbiri, pentru că le arată poporului lui şi restului lumii: 'Uitaţi, sunt la mare căutare, toată lumea vrea să vorbească cu mine, totul depinde de mine", a declarat premierul polonez.
În dezbaterea privind livrarea de avioane occidentale de luptă Ucrainei, Morawiecki a spus că este deschis la trimiterea de avioane F16. "Dacă ar exista o decizie la nivelul NATO, aş fi pentru trimiterea acestor avioane", a spus el.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰