Rusia ar putea lua azi prima măsură dură după cererea Finlandei de a adera la NATO
Rusia ar putea întrerupe aprovizionarea cu gaze ca răspuns la cererea Finlandei de a adera la NATO, potrivit publicaţiei finlandeze Iltalehti. Robinetele ar putea fi oprite chiar vineri, potrivit unui avertisment trimis joi.
Iltalehti, o publicație finlandeză, a scris joi că politicieni din conducerea țării au fost anunțați de Federația Rusă că alimentarea cu gaze naturale ar putea fi oprită în cursul zilei de vineri, notează Reuters.
Trebuie subliniat că jurnaliștii finlandezi nu și-au dezvăluit sursele, iar Reuters nu a reușit să confirme în mod independent această informație. Acest anunț despre o posibilă întrerupere a alimentării cu gaze vine pe fondul anunțului comun făcut de președintele Suli Niinisto și prim-ministrul Sanna Marin legat de aderarea iminentă la NATO.
"Ca membru al NATO, Finlanda va consolida întreaga alianță de apărare. Finlanda trebuie să solicite aderarea la NATO fără întârziere. Sperăm că măsurile naționale necesare pentru a lua această decizie vor fi luate rapid în următoarele câteva zile", au transmis cei doi politicieni într-o declarație comună.
Cum s-a pregătit Finlanda pentru un astfel de scenariu
- Graniţa dintre NATO şi Rusia va ajunge la 2.600 de km. Suedia şi Finlanda, mesaj pentru Putin: "Voi aţi provocat...
- Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: "Aderarea Finlandei se va derula fără probleme şi rapid". Reacţia...
- Răspunsul Rusiei, după ce Finlanda a decis să adere la NATO. Medvedev: Va fi un scenariu catastrofal
Publicația Iltalehti a vorbit și despre planurile pe care autoritățile de la Helsinki le-au făcut pentru o astfel de situație. Heikki Lindfors, un expert local citat de jurnaliști, a declarat că au fost făcute pregătiri pentru o eventuală sistare a gazelor de către Rusia.
"Planurile naționale de urgență sunt făcute de securitatea organizării aprovizionării, dar planurile de urgență sunt secrete. Companiile private își fac, de asemenea, propriile planuri specifice instalațiilor și echipamentelor. Acestea pot include, de exemplu, utilizarea temporară a energiei alternative", explică jurnaliștii.
Ministrul Economiei, Mika Lintilä, a asigurat la conferința de presă de luni că vor fi acoperite nevoile de gaze ale gospodăriilor. În Finlanda sunt aproximativ 30.000 de gospodării care folosesc gaze naturale, iar majoritatea din ele nu folosesc gazul pentru încălzire.
O eventuală decizie a Kremlinului de a sista exporturile de gaze va afecta în principal industria chimică și exploatările forestiere. Într-o proporție mai mică vor avea de suferit și industria alimentară și ce a sticlei. În ceea ce privește metalurgia, această ramură a economiei folosește hidrocarburi din alte surse. Majoritatea gazelor naturale utilizate în Finlanda provine din Rusia, dar gazul reprezintă doar aproximativ 5% din consumul anual de energie al țării, potrivit Reuters.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰