Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Președintele american Joe Biden dă asigurări că SUA vor apăra Taiwanul în cazul unui atac al Chinei

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat joi că Statele Unite sunt pregătite să apere militar Taiwanul în cazul unui atac al Chinei care consideră că insula face parte din teritoriul său, notează AFP.

de Redactia Observator

la 22.10.2021 , 09:12

Președintele american Joe Biden afirmă că SUA vor apăra Taiwanul în cazul unui atac al Chinei Președintele american Joe Biden afirmă că SUA vor apăra Taiwanul în cazul unui atac al Chinei - Profimedia Images

Primele două economii ale lumii se opun frontal în multe dosare într-o atmosferă de Război Rece, dar problema taiwaneză este adesea considerată singura care poate provoca o confruntare armată.

Viitorul ambasador la Beijing, diplomatul de carieră Nicholas Burns, a estimat miercuri că "nu trebuie să se aibă încredere în China" în privinţa Taiwanului şi a recomandat să fie vândut mai mult armament insulei pentru a-i consolida apărarea, scrie Agerpres.

Nicholas Burns s-a exprimat în faţa Comisiei pentru afaceri externe a Senatului, care urmează să confirme numirea sa. El a denunţat, de asemenea, recentele incursiuni chineze în zona de identificare a apărării aeriene taiwaneze, menţionând că sunt "reprobabile".

Articolul continuă după reclamă

Statele Unite recunosc din 1979 Republica Populară Chineză, dar Congresul american impune în acelaşi timp furnizarea de arme către Taiwan pentru autoapărare.

Insula are propriul guvern de la victoria comuniştilor în partea continentală a Chinei, în 1949, dar Beijingul consideră acest teritoriu ca una din provinciile sale şi ameninţă că va recurge la forţă în cazul în care insula îşi proclamă oficial independenţa.

Cu toate acestea, preşedintele chinez Xi Jinping şi-a reafirmat recent dorinţa de a se ajunge la o reunificare "paşnică", potrivit AFP. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Președintele american Joe Biden dă asigurări că SUA vor apăra Taiwanul în cazul unui atac al Chinei