Preşedintele Turciei ameninţă Europa: "Ascultaţi-mă bine! Dacă mergeţi mai departe..."
Reacţie fără precedent a preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, în urma votului de ieri din Parlamentul European prin care majoritatea eurodeputaţilor au decis suspendarea temporară a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Turcia.
Reacţie fără precedent a preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, în urma votului de ieri din Parlamentul European prin care majoritatea eurodeputaţilor au decis suspendarea temporară a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Turcia.
Dacă imediat după vot, Erdogan a catalogat decizia parlamentarilor europeni ca fiind "lipsită de valoare", astăzi, liderul de la Ankara a ameninţat că va deschide granițele pentru migranții care doresc să vina în Europa.
"Ascultați-mă bine. Dacă mergeți mai departe, aceste granițe se vor deschide, să va intre în cap", a declarat Erdogan, potrivit Reuters.
În martie 2016, Ankara și Bruxelles au încheiat un pact care a permis stoparea fluxului de refugiați spre insulele grecești.
Ieri, o majoritate a eurodeputaţilor a adoptat o moţiune cu caracter neconstrângător juridic de "înghețare temporară" a procesului de aderare demarat în 2005.
Votul nu are nicio repercusiune asupra negocierilor, însă trimite un semnal puternic Ankarei şi exercită presiuni importante asupra Comiei Europene, care poartă negocierile.
Negocierile dintre UE şi Turcia au început în 2005, însă îngrijorările europenilor faţă de Ankara s-au amplificat după tentativa de lovitură de stat de la 15 iulie, care a fost urmată de o epurare de o amploare fără precedent, care a vizat în special opozanții regimului Erdogan.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰