Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prima condamnare la moarte pentru participare la revoltele care zguduie Iranul: "Este un inamic al lui Allah"

Un tribunal din Teheran a condamnat la moarte - pentru prima oară - o persoană acuzată de participare la "revoltele" care zguduie Iranul, în semn de protest faţă de moartea Mashei Amini, potrivit agenţiei de presă a Autorităţii Judiciare Iraniene, Mizan online, relatează AFP, citat de News

de Iris Duţescu

la 14.11.2022 , 10:28

Protest pentru Masha Amini Iranul a fost zguduit de un val de proteste după moartea tragică a Mashei Amini - Profimedia

Potrivit verdictului, persoana condamnată este vinovată de "incendierea unei clădiri guvernamentale, tulburarea ordinii publice, întrunire şi conspirare în vederea comiterii unor infracţiuni împotriva securităţii naţionale, de faptul că este un inamic al lui Allah", a precizat duminică Mizan. Nicio informaţie referitoare la identitatea şi vârsta persoanei condamnate la moarte nu a fost făcută publică.

Condamnările pot fi contestate în instanţă

Alt tribunal din capitala iraniană a condamnat cinci persoane la pedepse cuprinse între cinci şi zece ani de închisoare, găsite vinovate de "conspirare în vederea comiterii unor infracţiuni împotriva securităţii naţionale şi tulburarea ordinii publice". Este vorba despre tribunale de prima instanţă, iar împotriva acestor condamnări se pot face apeluri.

Articolul continuă după reclamă

Iranul este zguduit de un val de manifestaţii după moartea lui Mahhsa Amini, o iraniană kurdă, în vârstă de 22 de ani, arestată cu trei zile înainte pentru încălcarea codului vestimetar strict al Republicii Islamice, care obligă femeile să poarte vălul în public.

Iris Duţescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Prima condamnare la moarte pentru participare la revoltele care zguduie Iranul: "Este un inamic al lui Allah"