Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prima imagine cu avionul ucrainean An-26, prăbușit la Zaporojie. Autoritățile spun că s-a lovit de un stâlp electric

O persoană a murit, iar alte două au fost rănite după ce un avion ucrainean de transport militar Antonov 26 (An-26) s-a prăbușit în timpul unui ”zbor tehnic”, în regiunea Zaporojie, în sud-estul Ucrainei, anunţă administraţia regională, potrivit  AFP. Război Rusia - Ucraina, ziua 58 LIVE TEXT

de Redactia Observator

la 22.04.2022 , 16:47

Prima imagine cu avionul ucrainean An-26, prăbușit la Zaporojie Prima imagine cu avionul ucrainean An-26, prăbușit la Zaporojie - NEXTA / Twitter

”Azi la ora locală 9.00 un avion An-26 care aparţine Ucranei s-a prăbuşit în districtul Mîhailivka. Avionul efectua un zbor tehnic”, a anunţat într-o postare pe Telegram administraţia regională din Zaporojie, un oraş situat în apropierea liniei de front. 

”Ştim acum că există un mort şi doi răniţi”, au anunțat ucrainenii. ”Potrivit unor informaţii preliminare, încă neconfirmate, avionul s-a lovit de un stâlp electric”, mai precizează administraţia regională.

Contul de Twitter Nexta a publicat o imagine despre care susţine că ar arata aeronva distrusă.

Articolul continuă după reclamă

Peste 1.000 de cadavre sunt examinate în prezent de anchetatorii criminalişti la Kiev, declară şeful Poliţiei locale

Pe acelaşi subiect

Anchetatorii criminalişti examinează în prezent 1.084 de cadavre ale civililor găsite în regiunea Kiev în urma retragerii forţelor ruse, potrivit Poliţiei capitalei ucrainene, relatează CNN.

Cadavrele au fost examinate de anchetatorii criminalişti după ce forţele ucrainene au recâştigat controlul asupra regiunii, a declarat Andrii Nebîtov, şeful Poliţiei locale.

”În prezent, numărul cadavrelor este de 1.084, acestea au fost examinate de anchetatori şi duse la unităţi medico-legale”, a spus Nebîtov.

”Sunt civili care nu au avut nimic de-a face cu apărarea teritorială sau cu alte formaţiuni militare. Marea majoritate - între 50 şi 75 la sută - sunt oameni ucişi de arme uşoare, fie o mitralieră, fie o puşcă cu lunetă, în funcţie de locaţie”, a adăugat oficialul ucrainean.

Nebîtov a spus că peste 300 de cadavre nu au fost încă identificate. ”Aş dori să fac un apel către cetăţeni: informaţi-ne cu privire la cunoştinţele şi rudele dumneavoastră care au dispărut şi despre care nu ştiţi nimic. Nu aşteptaţi”, a fost mesajul şefului Poliţiei locale pentru cetăţenii ucraineni.

Anchetatorii din regiunea Kiev şi din alte părţi ale ţării ieşite de sub controlul rusesc au precizat că au găsit dovezi pe scară largă ale uciderii civililor de către forţele ruse.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Prima imagine cu avionul ucrainean An-26, prăbușit la Zaporojie. Autoritățile spun că s-a lovit de un stâlp electric