"Pasărea e liberă". Prima mișcare a lui Elon Musk, după ce a preluat controlul asupra Twitter. A concediat trei directori de la vârful companiei
Elon Musk, director al Tesla şi SpaceX, a preluat joi controlul Twitter după ce a finalizat achiziţionarea reţelei de socializare pentru 44 de miliarde de dolari, potrivit mai multor articole din presa de specialitate americană. După luni de răsturnări de situaţie, cel mai bogat om din lume l-a concediat imediat pe şeful Parag Agrawal şi pe alţi doi directori, directorul financiar Ned Segal şi directorul juridic Vijaya Gadde, potrivit unor surse anonime ale Washington Post, citate de Agerpres.
Twitter nu a răspuns imediat unei solicitări din partea AFP. Elon Musk a avut termen până vineri să finalizeze achiziţionarea reţelei de socializare, în caz contrar, un proces ar fi avut loc în noiembrie. Operaţiunea a durat de la anunţarea, la sfârşitul lunii aprilie, a unei oferte de achiziţionare pentru suma de 44 de miliarde de dolari, acceptată de Twitter.
Musk a marcat achiziția rețelei sociale printr-un tweet în care a transmis că "Pasărea e liberă", o trimitere la declarațiile sale în care a explicat că face acest lucru pentru a "ajuta umanitatea".
O achiziție mult prea scumpă, crede Musk
- Elon Musk, pus pe glume înainte de achiziția Twitter. Miliardarul a intrat cu o chiuvetă în sediul companiei...
- Elon Musk a pierdut 100 de miliarde de dolari în doar un an. Pe ce loc se află acum în topul celor mai bogați...
- Anchetă penală pentru Tesla din cauza "Autopilotului". Funcția acuzată de moartea mai multor persoane - Reuters
"Cred că ideea de a ajunge în instanța l-a împins peste limită", a explicat Ross Gerber, director executiv al Gerber Kawasaki Investments pentru BBC. "Sincer, a fost un dezastru de la început... A început să curteze foarte agresiv Twitter într-un mod care a forțat într-adevăr compania la negocieri... apoi a devenit supărat și a pornit o discuție publică despre ceea ce, pentru mine, erau niște probleme cunoscute".
Mulți analiști au susținut că prețul pe care Musk îl plătește acum pentru companie este prea mare, având în vedere scăderea valorilor multor acțiuni din sectoral tehnologic și problemele cu care Twitter se confruntă în eforturile sale de a atrage noi utilizatori și de a crește.
Poziția analiștilor este împărtășită chiar și de Elon Musk, acesta a declarat că Twitter este "un activ care a stagnat de mult timp, dar are un potențial incredibil, deși, evident, eu și ceilalți investitori plătim prea mult pentru Twitter chiar acum".
Primele investiții ale lui Musk în Twitter au trecut inițial neobservate de public. În ianuarie, el a început să facă achiziții regulate de acțiuni, astfel încât la mijlocul lunii martie a acumulat o participație de 5% în firmă. În aprilie, el a fost devenit cel mai mare acționar al rețelei, iar până la sfârșitul lunii s-a ajuns în cele din urmă la o înțelegere pentru a cumpăra compania pentru 44 miliarde de dolari. El a spus că intenționează să curețe conturile boților și să păstreze platforma ca loc pentru libertatea de exprimare.
Dar, la jumătatea lunii mai, Musk a început să se răzgândească în legătură cu achiziția, invocând îngrijorarea că numărul de conturi false de pe platformă a fost mai mare decât a susținut Twitter. În luna iulie, el a declarat că nu mai dorește să achiziționeze compania. Platforma a susținut că miliardarul este obligat de contractul semnat să continue procesul de achiziție și, în cele din urmă, a intentat un proces pentru a-l obliga să-și respecte promisiunile. La începutul lunii octombrie, Musk și-a reluat planurile de preluare a companiei, cu condiția ca acțiunile în instanță să fie întrerupte.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰