Prinţesa Mette-Marit a Norvegiei, e-mailuri controversate cu Jeffrey Epstein. Reacţia Casei Regale
Documente făcute publice recent de Departamentul Justiţiei din Statele Unite scot la iveală detalii sensibile despre relaţia Prinţesei Mette-Marit a Norvegiei cu Jeffrey Epstein. Potrivit corespondenţelor din perioada 2011-2012, numele prinţesei apare de sute de ori în e-mailurile acestuia, inclusiv în mesaje cu caracter controversat legate de expunerea fiului său adolescent la conţinut sexual explicit. Dezvăluirile readuc în atenţie o relaţie pe care Casa Regală Norvegiană a descris-o anterior drept „o eroare de judecată” şi „regretată”.
În noiembrie 2012, Mette-Marit i-a trimis lui Epstein un mesaj în care întreba dacă este potrivit să-i propună fiului ei de 15 ani o imagine cu ”două femei goale purtând o placă de surf” ca fundal de ecran, arată un fişier postat de AFP pe platforma X.
”Este nepotrivit ca o mamă să sugereze două femei dezbrăcate cu o placă de surf pentru wallpaper-ul fiului meu de 15 ani?”, i-a scris aceasta, potrivit News.
Epstein i-a răspuns scurt: ”Lasă-i pe ei să decidă, mama ar trebui să stea departe de asta.”
Reacţia Casei Regale
Într-o altă conversaţie din 2011, Boris Nikolic, consilier ştiinţific apropiat al lui Bill Gates, i-a scris lui Epstein după o întâlnire legată de DARPA: ”Ea vrea să-ţi poarte copilul? ;)”
Ulterior, Epstein s-a referit la prinţesa Mette-Marit drept ”a mess” (”un dezastru”) şi l-a invitat pe Nikolic pe insula sa.
Corespondenţele ridică noi semne de întrebare privind relaţiile personale ale prinţesei cu Epstein, pe care Casa Regală Norvegiană l-a descris anterior drept ”o eroare de judecată” şi ”o relaţie regretată”.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰