Putin avertizează că va rupe relațiile cu SUA dacă Washingtonul livrează rachete Tomahawk Ucrainei
Președintele rus Vladimir Putin, a declarat că relațiile dintre Washington și Moscova ar fi distruse dacă SUA ar furniza rachete Tomahawk Ucrainei. Reacția vine după ce Volodimir Zelenski le-ar fi cerut americanilor rachete cu rază lungă de acțiune, care ar putea lovi inclusiv Moscova, scrie Ukrainska Pravda.
"Furnizarea de sisteme cu rază lungă de acțiune către Ucraina, inclusiv Tomahawk, va duce la distrugerea tendințelor pozitive care au apărut recent în relațiile Rusia-SUA" a fost comentariul făcut de Vladimir Putin, într-un dialog cu jurnalistul pro-rus Pavel Zarubin, citat de Ukrainska Pravda.
La finalul lunii septembrie, The Telegraph a relatat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat furnizarea de rachete Tomahawk, în cadrul unei întâlniri private cu liderul american Donald Trump la New York.
Rachetele Tomahawk, arme cerute de Ucraina încă de la începutul războiului
Pe 2 octombrie, Zelenski a confirmat faptul că a discutat cu Trump în privinţa posibilităţii ca SUA să furnizeze rachete cu rază lungă de acţiune.
Rachetele Tomahawk, cu o rază de acţiune de aproximativ 2.500 de kilometri, au fost cerute de Ucraina încă de la începutul invaziei ruse. Kievul a fost până acum refuzat categoric, atât de administraiţia Biden, cât şi de Trump.
SUA permite Ucrainei să ţintească adânc în teritoriul Rusiei cu arme americane
Trimisul special al SUA pentru Ucraina, generalul Keith Kellogg a declarat la finalul lunii septembrie că Donald Trump le-a dat ucrainenilor permisiunea de a folosi armament american pentru a ataca ținte din Rusia.
"Răspunsul este da, puteți lovi în profunzime, nu există sanctuare", a răspuns Kellogg, întrebat dacă aceasta este poziția președintelui Donald Trump cu privire la desfășurarea de atacuri adânc pe teritoriul Rusiei. Decizia finală în legătură cu astfel de atacuri îi revine lui Trump, de la caz la caz, a precizat Kellogg.
Este mai important ca niciodată "să nu facem o greșeală" atunci când confruntăm Moscova, a spus Kellogg, adăugând că provocările Moscovei reprezintă "o problemă globală și trebuie să reacționăm în consecință".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰