Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Putin nu a obținut tot ce și-a dorit de la aliatul său chinez. Vizita lui Xi Jinping s-a încheiat cu "o promisiune" intimidantă

Rusia şi-a reluat atacurile aeriene împotriva Ucrainei şi, din nou, au fost lovite obiective civile. Cel puţin nouă oameni şi-au pierdut viaţa iar câteva zeci sunt răniţi după ce rachetele şi dronele au spulberat un bloc de locuinţe din Zaporojie şi câminul unui liceu de lângă Kiev. Bombardamentele au coincis cu încheierea vizitei la Moscova a preşedintelui Chinei, care a confirmat alianţa ţării sale cu Rusia, dar fără a-i oferi armament. La rândul său, liderul Ucrainei s-a deplasat pe linia frontului de la Bahmut, iar apoi la Harkov, declarat oraş-erou. 

de Redactia Observator

la 23.03.2023 , 08:25

O cameră de supraveghere a surprins momentul în care o rachetă a lovit în plin blocul de locuinţe din Zaporojie. O persoană şi-a pierdut viaţa iar 34, între care mai mulţi copii, au fost rănite. Atacul pare să fi fost îndreptat asupra locuinţelor şi nu a vreunui obiectiv militar, consideră autorităţile ucrainene. Şi mai grav este bilanţul bombardamentului cu drone din zorii zilei de ieri, asupra unui liceu de lângă Kiev, soldat cu opt morţi.

MartorTotul era în flăcări, ardea, iar oamenii strigau. Apoi, după vreo 10 minute, a fost încă o explozie, a treia.

Luptele intense continuă la Bahmut, dar forţele ruse par să fi redus presiunea după o contraofensivă a armatei ucrainene. Soldaţii din apropierea liniei frontului au primit vizita, neanunţată, a preşedintelui Zelenski, care i-a felicitat şi le-a dat decoraţii.

Vezi și

Volodimir ZelenskiSunt onorat să vă pot strânge mâna şi să vă mulţumesc pentru că apăraţi statul şi suveranitatea în estul Ucrainei.

Pe acelaşi subiect

Zelenski s-a deplasat ieri la Harkov, unde i-a înmânat primarului însemnele titlului de oraş-erou şi a vizitat un spital militar. Tot ieri, liderul Chinei Xi Jinping, şi-a încheiat vizita la Moscova.

Xi Jinping, președintele Chinei: Asistăm acum la schimbări care nu au mai fost văzute de mai mult de un secol şi determinăm aceste schimbări împreună.

Putin nu a obţinut tot ce a dorit de la aliatul său chinez

Antony Blinken: I-am spus, direct, omologului său chinez că ar fi o problemă gravă în cazul în care China ar furniza Rusiei material letal.

Tot la Moscova, piloţii care au doborât, săptămâna trecută, drona americană deasupra Mării Negre au fost decoraţi cu Ordinul Curajului de ministrul apărării Serghei Şoigu. Americanii au, însă, o cu totul altă părere despre acţiunea piloţilor. 

John KirbyHabar n-am de ce ar decora pentru curaj un pilot care, în cel mai rău caz, a supus, cu intenţii rele, unor mari riscuri atât pe el însuşi cât şi drona SUA, iar în cel mai bun caz a fost pur şi simplu un idiot.

Şoigu a anunţat, pe de altă parte, că apărarea antiaeriană a Moscovei va fi întărită şi modernizată. Atacurile dronelor ucrainene în Crimeea şi pe teritoriul Rusiei s-au înmulţit în ultimul timp dar nu au vizat direct Moscova. Marina rusă susţine, însă, că a respins ieri un atac cu drone asupra bazei navale din Sevastopol, în Crimeea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Putin nu a obținut tot ce și-a dorit de la aliatul său chinez. Vizita lui Xi Jinping s-a încheiat cu "o promisiune" intimidantă