Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce a mâncat Xi Jinping în Rusia. Putin i-a dat borş de sfeclă, "un produs tradiţional rusesc", deşi Ucraina îl revendică şi ea

Preşedintele Xi Jinping s-a întâlnit de două ori cu omologul său rus Vladimir Putin, în timpul vizitei de trei zile în Rusia. În ultima seară petrecută la Moscova, liderul chinez a participat la o cină de stat cu un meniu compus din tradiţionalul borş de sfeclă, revendicat deopotrivă de Ucraina şi de Rusia.

de Redactia Observator

la 22.03.2023 , 12:29

Ce a mâncat Xi în Rusia. Putin i-a dat borş de sfeclă, "un produs tradiţional rusesc", deşi Ucraina îl revendică şi ea Ce a mâncat Xi în Rusia. Putin i-a dat borş de sfeclă, "un produs tradiţional rusesc", deşi Ucraina îl revendică şi ea - Profimedia Images

În timpul vizitei sale de stat în Rusia, efectuată în perioada 20-22 martie, Xi s-a întâlnit cu Putin în două rânduri, prima dată pentru o întrevedere informală şi a doua oară pentru negocieri oficiale.

În a doua zi a negocierilor de la Kremlin, marţi, Putin i-a oferit lui Xi o cină de stat cu un meniu compus din tradiţionalul borş de sfeclă, revendicat deopotrivă de Ucraina şi de Rusia. Banchetul a avut loc la Palatul Faţetelor, după ce ambii preşedinţi au cinat în ajun singuri la Kremlin.

În meniul de marţi s-au regăsit, ca antreu, crochete cu crab de Kamceatka şi ulei de trufe, urmate de borşul de sfeclă, fel de mâncare pe care, în iulie 2022, UNESCO a decis să-l protejeze, înscriindu-l cu caracter urgent drept Patrimoniu Cultural Imaterial după o campanie ucraineană intensă. Cu toate acestea, Kremlinul nu s-a sfiit să-i prezinte şefului de stat chinez acest borş ca fiind rusesc.

Articolul continuă după reclamă

La masă s-a mai servit şi o salată de păstrăv de Karelia şi castraveţi, halibut de Murmansk pe pat de legume, biftec de carne de vită cu piure de cartofi afumaţi şi spumă de zmeură, scrie Agerpres. Atmosfera a fost întreţinută de pianistul Denis Maţuev care a interpretat lucrări ale compozitorului rus Serghei Rahmaninov. 

Pe acelaşi subiect

Ce trădează limbajul corporal din timpul întâlnirii Xi - Putin

Experţii în limbaj corporal spun însă că liderul chinez Xi Jinping a părut mai relaxat şi mai dominant decât omologul său rus Vladimir Putin la prima lor întâlnire televizată de luni din cadrul vizitei de stat a lui Xi la Moscova.

Karen Leong, director general al companiei Influence Solutions, cu sediul în Singapore, a remarcat că Xi l-a devansat pe Putin cu o fracţiune de secundă atunci când i-a întins mâna, sugerând că "deşi este cel care vizitează Moscova, el este cel care va prelua conducerea în această relaţie".

Louise Mahler, un expert australian în limbajul corporal şi în comportamentul liderilor, a avut o opinie similară, observând că Xi şi-a pus mâna peste cea a lui Putin, ceea ce ar putea indica, de asemenea, o măsură de dominare în această relaţie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Ce a mâncat Xi Jinping în Rusia. Putin i-a dat borş de sfeclă, "un produs tradiţional rusesc", deşi Ucraina îl revendică şi ea