Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Putin susține planul de pace propus de China. Ce i-a transmis Xi Jinping în timpul vizitei la Moscova

Multe puncte din planul de pace al Chinei referitor la Ucraina pot fi luate ca bază pentru o înţelegere atunci când Occidentul şi Kievul vor vrea să discute despre asta, dar deocamdată o astfel de disponibilitate nu există, a declarat Vladimir Putin marţi, în urma discuţiilor cu liderul chinez Xi Jinping, relatează TASS, potrivit news.ro.

de Redactia Observator

la 21.03.2023 , 18:49

Vladimir Putin și Xi Jinping la Moscova, 21 martie 2023 Putin susține planul de pace propus de China. Ce i-a transmis Xi Jinping în timpul vizitei la Moscova - Profimedia Images

"Credem că multe dintre prevederile planului de pace prezentat de China sunt în concordanţă cu abordările Rusiei şi pot fi luate ca bază pentru o soluţionare paşnică atunci când Occidentul şi Kievul vor fi pregătiţi pentru aceasta", a declarat şeful statului rus. El a precizat însă că "până în prezent nu a existat o astfel de disponibilitate" care să fi fost sesizată de Rusia.

Putin a declarat că el şi Xi "au petrecut mult timp" şi "au acordat multă atenţie" discutării planului Beijingului de a pune capăt conflictului din Ucraina. Liderul rus a descris discuţiile cu omologul său chinez ca fiind "reuşite şi constructive" şi a declarat că acestea au arătat că Beijingul este în mod clar acum cel mai important partener economic al Moscovei. 

Xi Jinping a insistat să afirme poziția "imparțială" a Chinei în războiul din Ucraina

Articolul continuă după reclamă

La rândul său, vorbind la conferinţa de presă comună cu Putin, Xi Jinping a spus că Beijingul are o "poziţie imparţială" în conflictul din Ucraina şi susţine pacea şi dialogul. Xi, care a vorbit prin intermediul unui translator, a declarat că discuţiile cu Putin au fost "deschise şi prietenoase".

Cei doi lideri au subliniat că "dialogul responsabil" este cel mai bun mod de a rezolva în mod constant criza ucraineană, a relatat, la rândul său, presa de stat chineză, potrivit The Guardian.

Partea rusă şi-a reafirmat angajamentul de a relua discuţiile de pace cât mai curând posibil, a scris presa de la Beijing. Cele două părţi au subliniat că, pentru a rezolva criza ucraineană, trebuie respectate "preocupările legitime de securitate" ale tuturor ţărilor şi trebuie evitată confruntarea între tabere, a relatat presa de stat de la Beijing.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Putin susține planul de pace propus de China. Ce i-a transmis Xi Jinping în timpul vizitei la Moscova