Video Războiul a pus iar în pericol Centrala Nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa. Instalaţiile de răcire ar putea ceda
Rusia bombardează Ucraina de două zile aproape fără oprire. Atacurile mută pericolul şi spre Europa, susţin experţii în energie atomică. Cea mai mare centrală nucleară din Europa a rămas din nou fără electricitate. Iar din Statele Unite vine alt avertisment: Putin este pregătit să apese butonul nuclear dacă rămâne fără arme în Ucraina.
Atacurile de azi-noapte au lăsat din nou sute de mii de ucraineni fără electricitate. Un milion şi jumătate de oameni au rămas în beznă şi frig la Kiev şi Harkov.
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: O altă încercare a statului terorist de a duce un război împotriva civilizaţiei s-a soldat cu oprirea temporară a curentului, căldurii şi apei în unele regiuni.
Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, a rămas fără electricitate de două ori în 24 de ore, iar instalaţiile de răcire ar putea ceda. Riscul nuclear este în creştere nu doar din această cauză. Rusia ar putea folosi arme nucleare peste câteva luni, dacă armata rusă nu înaintează în Ucraina conform planurilor lui Putin, avertizează şefa serviciului de Informaţii din Statele Unite.
Avril Haines, şef servicii de informaţii: Va fi din ce în ce mai greu pentru ei (ruşi - n.r.) să continue ofensiva la acelaşi nivel în următoarele luni. Rusia se va baza şi mai mult pe alte opţiuni, cum ar fi pe cele nucleare.
- Prigojin spune că i-au fost tăiate comunicaţiile pentru a-l împiedica să ceară muniţie. Cine a oferit sprijin...
- SUA nu cred că Rusia va obţine "câştiguri teritoriale majore" în Ucraina în acest an
- Miza cuceririi orașului Bahmut. Rusia sacrifică sute de soldați zilnic pentru a obține victoria: "E o chestiune...
Rusia şi-a concentrat din nou toată atenţia în Bahmut: armata lui Putin a lansat 100 de atacuri în 24 de ore
Mercenarii Wagner, care anunţau că au reuşit să ocupe estul Bahmutului, au rămas, însă fără muniţie, iar Moscova nu se grăbeşte să le trimită provizii. Nici luptători nu mai au suficienţi. Evgheni Prigojin, şeful grupării paramilitare, a anunţat că a deschis 42 de centre de recrutare în Rusia. Putin are, însă, rezerve pentru încă doi ani de război, susțin serviciile secrete din Lituania. De aceea, şeful diplomaţiei europene face apel la blocul comunitar să îi livreze rapid Ucrainei muniţie. Premierul Marii Britanii oferă alt ajutor.
Rishi Sunak, premier Marea Britanie: Am căzut de acord să antrenăm puşcaşi marini ucraineni, să ajutăm Ucraina să aibă un avataj decisiv pe câmpul de luptă astfel încât Ucraina să câştige acest război.
Papa Francisc nu mai vrea să audă, însă, de război în Ucraina. Se oferă să negocieze cu Putin încheierea ostilităţiilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰