Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Regele Charles şi-a amânat vizita în Franţa din cauza protestelor. Urma să ajungă la primăria din Bordeaux, care a fost incendiată

Vizita de stat a regelui Charles al III-lea, prevăzută să aibă loc de duminică până miercuri, a fost amânată din cauza protestelor care au cuprins Franţa. Marţi, 28 martie, regele urma să fie primit la primăria din Bordeaux, a cărei uşă a fost incendiată joi seară de protestatari, potrivit presei franceze. 

de Redactia Observator

la 24.03.2023 , 13:09

Regele Charles şi-a amânat vizita în Franţa din cauza protestelor. Urma să ajungă la primăria din Bordeaux, care a fost incendiată Regele Charles - Profimedia

Decizia a fost luată de către guvernele celor două ţări, după o discuţie telefonică între preşedintele Franţei şi regele Charles vineri dimineaţă scrie preşedinţia franceză într-un comunicat, promiţând o reprogramare a vizitei în cel mai potrivit termen.

Monarhul britanic și regina consoartă Camilla urmau să ajungă la Paris duminică seara, dar protestele din ultimele zile din cauza legii de creştere a vârstei de pensionare au dus la amânarea vizitei.

Vineri dimineaţă, ministrul de interne Gérald Darmanin declara că 4.000 de poliţişti şi jandarmi sunt mobilizaţi pentru vizita lui Charles al III-lea. "Suntem pregătiţi să-l primim în condiţii excelente" pe suveranul britanic, dădea el asigurări la postul CNews.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit ministrului, nu există ameninţări teroriste. "Poate exista pe ici, pe colo, voinţa - pentru că va fi mediatică - de a-şi face cunoscută revendicarea, fie ea de ecologie radicală sau contra (reformei) pensiilor, dar nu am documentat nimic în plus", a explicat el.

Pe acelaşi subiect

Charles al III-lea urma să efectueze de duminică până miercuri în Franţa prima sa vizită de stat în calitate de suveran. Luni, el urma să meargă la Senat pentru un discurs în faţa parlamentarilor francezi, înaintea unui dineu de stat la Palatul Versailles. Monarhul britanic avea prevăzută şi o deplasare la Bordeaux, în sud-vestul Franţei.

AFP relata că furia socială provocată de reforma pensiilor ameninţă să perturbe vizita lui Charles al III-lea, pe care lideri sindicali spun că o au în vizor. "Vom continua să ne mobilizăm (contra reformei) şi această vizită va fi în vizorul nostru", au avertizat Mathieu Obry (Confederaţia Generală a Muncii, CGT) şi Yvan Fort (Forţa Muncitoreasă) în cotidianul Sud-Ouest. "E aproape sigur că regele nu va putea să ia tramvaiul" la Bordeaux aşa cum intenţiona, a anticipat Pascal Mesgueni, membru al sindicatului regiei de transport locale.

Emmanuel Macron "se simte cu siguranţă mai în largul lui cu monarhii decât cu aleşii poporului cărora le neagă dreptul de vot la reforma sa a pensiilor", a acuzat Ian Brossat, purtător de cuvânt al Partidului Comunist Francez, după adoptarea "cu forcepsul" a acestei legi prin asumarea răspunderii guvernului. Senatorul socialist Rémi Cardon a observat laconic, la rândul său, că "nu va exista o baie de mulţime" a lui Charles al III-lea şi Emmanuel Macron.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri externe » Regele Charles şi-a amânat vizita în Franţa din cauza protestelor. Urma să ajungă la primăria din Bordeaux, care a fost incendiată