Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Regimul iranian rămâne stabil sub noul ayatollah, arată rapoartele serviciilor americane

Potrivit serviciilor de informații americane, conducerea Iranului rămâne în mare parte intactă și nu este în pericol imediat de colaps, chiar și după aproape două săptămâni de bombardamente ale SUA și Israelului, conform Reuters.

de Luca Bădilă

la 12.03.2026 , 11:58

Regimul iranian rămâne stabil sub noul ayatollah, arată rapoartele serviciilor americane - Hepta

Mai multe rapoarte de intelligence oferă o analiză vastă, potrivit căreia "regimul nu este în pericol și își păstrează controlul asupra populației iraniene", a declarat una dintre surse, toate cerând anonimatul pentru a discuta concluziile serviciilor de informații americane.

Cel mai recent raport a fost finalizat în ultimele zile, a spus aceeași sursă. Pe fondul presiunilor politice generate de creșterea prețurilor la petrol, președintele Donald Trump a sugerat că, cea mai mare operațiune militară americană de după 2003 s-ar putea încheia "în curând". Totuși, găsirea unei modalități acceptabile de a pune capăt războiului ar putea fi dificilă dacă liderii radicali ai Iranului rămân ferm la putere.

Conducerea clericală de la Teheran rămâne unită după moartea lui Ali Khamenei

Articolul continuă după reclamă

Rapoartele serviciilor de informații arată și coeziunea conducerii clericale iraniene, în ciuda uciderii liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, pe 28 februarie, în prima zi a atacurilor SUA și Israelului.

Oficiali israelieni au recunoscut, de asemenea, în discuții private că nu există certitudinea că războiul va duce la prăbușirea guvernului clerical iranian, a declarat pentru Reuters un oficial israelian de rang înalt. Sursele au subliniat însă că situația din teren este fluidă și că dinamica internă din Iran s-ar putea schimba.

Biroul Directorului Național de Informații și Agenția Centrală de Informații (CIA) au refuzat să comenteze, iar Casa Albă nu a răspuns imediat unei solicitări de comentariu din partea Reuters.

Serviciile americane pun sub semnul întrebării capacitatea milițiilor kurde de a confrunta regimul de la Teheran

Mai mult decât atât, rapoarte recente ale serviciilor de informații americane pun sub semnul întrebării capacitatea grupurilor kurde iraniene de a susține o confruntare cu forțele de securitate ale Iranului, potrivit a două surse familiarizate cu evaluările.

Analizele arată că aceste grupuri nu au suficient armament și nici suficiente efective. În ultimele zile, aceste grupuri au cerut oficialilor americani și unor membri ai Congresului SUA să le furnizeze arme și vehicule blindate, a declarat o altă persoană familiarizată cu situația.

Cu toate acestea, Donald Trump a declarat că a exclus posibilitatea ca milițiile kurde iraniene să fie trimise în Iran.

Luca Bădilă Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Este România o ţară sigură, aşa cum a declarat preşedintele?
Observator » Ştiri externe » Regimul iranian rămâne stabil sub noul ayatollah, arată rapoartele serviciilor americane