Un român de 23 de ani e cel mai tânăr angajat al unei instituţii publice din Franţa
Un român de numai 23 de ani a devenit cel mai tânăr angajat al unei instituţii publice din Franţa. Lucrează la ministerul Economiei din Paris, oraşul care i-a devenit a doua casă.
Un român de numai 23 de ani a devenit cel mai tânăr angajat al unei instituţii publice din Franţa. Lucrează la ministerul Economiei din Paris, oraşul care i-a devenit a doua casă.
La fel ca mii de alţi tineri români care pleacă în fiecare an în străinătate, nici el nu mai visează să se întoarcă în România.
Mădălin Dan Pavel este acum cel mai tânăr angajat român dintr-o instituţie publică de la Paris.
Duminică, el s-a întors pe holurile liceului Andrei Mureşan din Bistriţa, oraşul în care a început visul lui.
Mai exact, din urmă cu mai bine de 5 ani. Atunci, planurile lui Mădălin începeau să capete contur. Devenea student la Facultatea de Litere din Cluj. A ales specializarea engleză-franceză, iar anul trecut a terminat cursurile ca şef de promoţie.
Trei atribute suficiente pentru a deveni masterand în Franţa. Părinţii l-au susţinut pe tot acest drum.
La câteva luni după ce a ajuns în Paris, Mădălin a aplicat pentru obţinerea unei slujbe la stat. Două ministere - cel de externe şi cel al economiei - s-au luptat pentru el.
Acum, tânărul român este terminolog, adică traduce termenii juridici din diferite limbi străine în franceză. Iar planurile lui nu se opresc aici.
Cât despre întoarcerea acasă, Mădălin Dan Pavel recunoaşte: România, ţara care l-a purtat dincolo de graniţe, mai are multe de făcut pentru a-şi ţine valorile aproape. În fiecare an, peste 6.000 de tineri pleacă să studieze în străinătate, iar mulţi nu se mai întorc niciodată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰