Un român de 26 ani a dispărut de o săptămână la Veneția. Afișe cu fotografia lui Cristian, distribuite în tot orașul
Un tânăr român de 26 de ani este dat dispărut în Italia de joi, 15 noiembrie, afișe cu fotografia lui fiind distribuite în tot orașul. Cazul lui Cristian Ștefan Spînu a apărut și în cadrul celebrei emisiuni "Chi l’ha Visto".
Un tânăr român de 26 de ani este dat dispărut în Italia de joi, 15 noiembrie, afișe cu fotografia lui fiind distribuite în tot orașul. Cazul lui Cristian Ștefan Spînu a apărut și în cadrul celebrei emisiuni "Chi l’ha Visto".
Cristian Ștefan Spînu a lucrat până de curând ca ajutor de bucătar în cadrul unui restaurant din Veneția, iar de o săptămână nu se mai știe nimic de el, scrie Venezia Today.
Tânărul român, a cărui familie este în România, a fost văzut ultima dată în dimineața zilei de 15 noiembrie, într-un bar din Cannaregio. Cu o seară înainte el fusese în casa unui prieten, în Dorsoduro, și a ajuns la localul din Cannaregio unde a rămas până la ora 04:30 dimineața.
Dispariția lui a fost anunțată la poliție luni, 19 noiembrie, numeroase afișe fiind distribuite în centrul vechi al orașului Veneția.
Roberto Donadoni, vicar al parohiei San Moisè, a lansat, de asemenea, un apel prin intermediul programului de televiziune „Chi l’ha Visto” al canalului RAI 3. Preotul l-a descris pe Cristian ca fiind „un băiat extrovers și sociabil".
Cine l-a văzut pe Cristian în ultimele zile sau are informații reale despre unde ar putea fi este rugat să sune la 112 sau să se adreseze la cea mai apropiată unitate de carabinieri sau de poliție.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰