Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Două persoane, între care un român, au murit într-o serie de jafuri, la Milano

Două persoane au murit, între care un român, şi alte trei au fost rănite într-o serie de jafuri comise în cursul nopţii de joi spre vineri pe străzile oraşului italian Milano, relatează dpa.

de Redactia Observator

la 27.04.2018 , 17:46

Două persoane, între care un român, au murit într-o serie de jafuri, la Milano Două persoane, între care un român, au murit într-o serie de jafuri, la Milano - Sursă: Hepta

Două persoane au murit, între care un român, şi alte trei au fost rănite într-o serie de jafuri comise în cursul nopţii de joi spre vineri pe străzile oraşului italian Milano, relatează dpa.

Un român în vârstă de 43 de ani, atacat în faţa unui bar în zona Loreto, a murit vineri la spital din cauza rănilor. Bărbatul a reuşit să le spună poliţiştilor că "un alt străin" l-a lovit în faţă. Românul, care avea antecedente penale, a murit din cauza unei hemoragii craniene, relatează agenţia de presă ANSA.

Un bărbat din Bangladesh, în vârstă de 23 de ani, a murit după ce a fost înjunghiat lângă gara centrală din Milano în cursul aceleiaşi nopţi.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit agenţiei de presă ANSA, o britanică de 21 de ani, care studiază la Universitatea din Milano, a fost înjunghiată în timpul unui jaf comis lângă gara din oraş, însă rănile nu i-au pus viaţa în pericol.

Un străin neidentificat a fost rănit, fiind lovit cu o sticlă de persoane neidentificate, în timp ce un om al străzii italian în vârstă de 31 de ani a fost grav rănit în timpul unui jaf comis în stradă la Cinisello Balsamo, la periferia de nord a oraşului Milano.

Sursă: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a adus Moş Crăciun tot ce v-aţi dorit?
Observator » Ştiri externe » Două persoane, între care un român, au murit într-o serie de jafuri, la Milano