Observator » Ştiri externe » Un român prins la furat de benzină i-a lovit de mai multe ori pe carabinieri

Un român prins la furat de benzină i-a lovit de mai multe ori pe carabinieri

Românul ar fi furat cel puțin 100 de litri de benzină Carabinierii l-au imobilizat cu greu pe românul recalcitrant - Verona Sera
Cristi Ioniţă | Timp citire: 1 minut
Publicat la 03.05.2020, 10:54 | Modificat la 03.05.2020, 10:56

Un român prins la furat de benzină într-o fermă din Salizzole, Italia, i-a lovit de mai multe ori pe carabinierii care au intervenit la fața locului.

  • Românul ar fi furat cel puțin 100 de litri de benzină.
  • Românul ar fi fost prins în urma unui apel anonim.

Incidentul s-a produs în cursul zilei de vineri, când carabinierii au intervenit în urma unui pont anonim.

Conform Verona Sera, o persoană a sunat la poliție și a reclamat că în ferma respectivă se produc mișcări dubioase.

Un echipaj de carabinieri a intervenit la fața locului și l-a prins pe român în flagrant având asupra sa mai multe recipiente cu benzină.

Articolul continuă după reclamă

Ancheta a scos la iveală faptul că românul golea de benzină cisterna utilizată pentru a iriga terenul agricol al fermei.

Carabinierii au observat ascunse într-o zonă cu verdeață recipiente în care se aflau mai mult de 100 de litri de benzină.

Când au încercat să-l încătușeze, carabinierii s-au lovit de rezistența românului care i-a lovit de mai multe ori înainte să fie imobilizat.

Pe acelaşi subiect

Românul este acuzat acum de comiterea infracțiunilor de furt în formă agravată și opunere de rezistență la reținere.

Ancheta continuă pentru a se stabili dacă românul a acționat singur sau face parte dintr-o grupare mai mare specializată în asemenea infracțiuni.