România nu acceptă presiunile Austriei și forțează votul pentru Schengen joi. Viena "este complet izolată la nivel european"
Cu doar 24 de ore înainte ca România să afle dacă va intra sau nu în Schengen, Austria face, în continuare, presiuni ca aderarea să nu mai intre mâine, pe ordinea de zi, în Consiliul JAI, au declarat surse guvernamentale pentru Observator. România continuă să negocieze febril.
România va cere un vot pe aderarea la Schengen la Consiliul JAI de joi, anunță surse din cadrul Coaliției de guvernare. "Rămânem ferm implicați și angajați în negocieri. Negociem până în ultimul moment. Vom continua toate demersurile posibile pe care le putem face".
Austria este tot mai izolată la nivel european. Marți, cancelarul austriac Karl Nehammer, aflat la Tirana, a reiterat că Viena se opune intrării României în spațiul de liberă circulație, invocând proasta gestionare a fluxului de imigranţi. Ulterior, președintele Klaus Iohannis a declarat că se negociază în continuare cu partea austriacă.
„Încă se discută, încă se negociază. Joi această chestiune se va afla pe masa Consiliului în format JAI. Acolo se va discuta in extenso această chestiune. Până atunci e nevoie de negocieri. Încă se discută pe textul acelei decizii și noi suntem angajați să stăm hotărâți până în ultimul moment și să ducem decizia acolo unde o dorim noi”, a spus marți președintele Klaus Iohannis despre aderarea României la Spațiul Schengen.
Tot ieri, în cadrul summitului UE – Balcanii de vest, cancelarul german Olaf Scholz a făcut presiuni asupra omologului său austriac să-și explice poziția sau să voteze pentru aderare.
- "Omerta" în Dobroești, după scandalul secției de poliție chinezești. Fostul primar spune că Beijingul...
- Efectele unui vot pozitiv pentru aderarea României la Schengen. Specialiștii spun că vom câștiga miliarde de euro
- Austria spune "nein" României în Schengen. Datele Vienei privind imigrația ilegală via România, contrazise de...
În cazul în care, în ciuda acestor ultime eforturi nu este unanimitate de voturi, s-ar putea ține cont, în premieră, de votul din Consiliul European, care este mai presus de JAI, potrivit surselor guvernamentale.
Austria susţine că frontierele României nu sunt sigure
Oficialii de la Viena nu ne vor în Schengen pe motiv că frontierele României nu sunt singure. Spun că mare parte dintre solicitanţii de azil în Austria au venit prin ţara noastră. Comisia Europeană contrazice clar datele.
"Bulgaria şi România şi-au crescut nivelul de protecţie la graniţe. Îndeplinesc complet cerinţele de a fi membre de drept în Schengen şi aşa aştept să fie şi rezultatul votului", a declarat comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johannson.
"Datele pe care Austria le-a prezentat sunt date eronate, sunt date false, nu privesc realitatea din teren. Cei 75.000 de migranţi au intrat, foarte probabil, prin zona Ungaria, unde este forţată graniţa de aproximativ 800-1.000 de ori pe zi, prin Croaţia unde este forţată între 300 şi 500 de ori pe zi, prin alte state europene, în niciun caz prin România", a transmis parlamentarul Rareş Bogdan.
Statistica oficială a Agenţiei Europene pentru Pază şi Frontieră, Frontex, arată, într-adevăr, că nu România este veriga slabă. Ruta cu probleme rămâne Serbia, Ungaria, Croaţia. 128.438 de migranți au fost înregistraţi pe acest traseu în primele 8 luni ale anului, conform datelor furnizate de agențiile europene. Dintre aceștia, doar 3.574 de refugiaţi ilegal au fost înregistrați în România ca venind din Serbia - ţările de origine fiind Siria, Afganistan şi Turcia.
Refugiaţii din Ucraina nu intră la treceri ilegale. Datele Agenţiei Europene pentru Paza de Frontieră spun că peste 11 milioane de refugiaţi au intrat în Uniunea Europeană de la începutul războiului, iar mulţi dintre ei s-au întors, între timp, în Ucraina.
Nicolae Ciucă şi Lucian Bode, în Austria pentru negocieri
Premierul Nicolae Ciucă, ministrul de interne Lucian Bode şi o delegaţie a Poliţiei Române, plus Frontex, au mers în Austria pentru negocieri luni. Ulterior, Bode a anunţat că România îndeplineşte toate condiţiile pentru intrarea în spaţiul Schengen şi că inclusiv austriecii ştiu asta.
"România îndeplinește toate condițiile tehnice pentru aderarea la spațiul Schengen. Rapoartele rezultate în urma celor două misiuni de evaluare ale României au fost pozitive și au fost dezbătute în grupuri de lucru inclusiv cu participarea reprezentanților Austriei", a transmis pe Facebook ministrul Lucian Bode.
Pe un ton diplomat, ambasadorul României la Viena, Emil Hurezeanu, îi transmite preşedintelui Austriei că ţara noastră merită să intre în Schengen şi că opoziţia austriacă ar putea avea efecte nedorite.
"Permiteți-mi, domnule președinte federal, să vă adresez un strigăt de ajutor, care nu trebuie înțeles ca o reclamație sau critică, ci exprimarea profundei mele îngrijorări față de riscul unei rupturi a apreciatei tradiții austriece în diplomație și comunicare", a spus Emil Hurezeanu.
Susținere există, inclusiv, în interiorul guvernului austriac. “Austria susține în continuare în mod oficial aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen”, a declarat Werner Kogler, vicecancelarul austriac și liderul Verzilor, al doilea partid din coaliția de guvernare, potrivit publicației Kurier.
În ciuda argumentelor Vienei, experții Comisiei Europene au constatat că România îndeplinește toate condițiile pentru intrarea în Schengen. Asta arată raportul făcut de o echipă de experți, formată din reprezentanți ai Comisiei Europene și ai unor state membre, printre care și Olanda, care au efectuat o vizită de evaluare în țara noastră. Comisia Europeană a anunţat pe 22 noiembri că România scapă de MCV după 15 ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰