Observator » Ştiri externe » România sare în ajutorul Serbiei. Pompierii români și un elicopter Black Hawk, trimiși să lupte cu incendiile

Video România sare în ajutorul Serbiei. Pompierii români și un elicopter Black Hawk, trimiși să lupte cu incendiile

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 22.08.2026, 21:59 | Modificat la 22.08.2026, 22:06

Situaţia este critică la graniţa României. În Serbia, 3500 peste mii de hectare dintr-o rezervaţie naturală s-au făcut scrum. România a trimis şi ea ajutoare: pompieri, autospeciale şi un elicopter Black Hawk, în prima sa misiune de acest fel în afara ţării. Şi din Spania vin imagini dramatice. 

Pompierii se luptă cu flăcările înalte de aproape 10 metri în Dunele Deliblat. Incendiul care arde deja de o lună a mistuit peste 3500 de hectare, iar fumul toxic a ajuns din nou aseară în Timişoara. Autorităţile sârbe au fost nevoite să ceară ajutorul Uniunii Europene.

"Am decis să solicităm asistență internațională din partea Uniunii Europene, prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al UE. Am solicitat exact de ce avem nevoie: aeronave capabile să transporte peste 10 tone de apă și cinci elicoptere capabile să transporte peste 4 tone de apă.", explică Luka Causic, şeful SERVICIUL SÂRB PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

România a sărit imediat în ajutor şi a trimis un elicopter Black Hawk în zonele greu accesibile şi un modul terestru format din 69 de pompieri şi 15 autospeciale.

Articolul continuă după reclamă

În estul Spaniei, pompierii încearcă să ţină sub stăpânire zidul uriaş de flăcări care a izbucnit după ce un fulger a lovit vegetaţie uscată de caniculă.

Flăcările, împinse de vântul puternic, se aproprie de oraşul Gátova. aflat la graniţa dintre provinciile Valencia Castellion. 423 de hectare au fost făcute scrum, iar peste o mie de oameni au primit ordin de evacuare.

"Dimineața aceasta a fost destul de bună, așa că nu credeam că vom trece de la nivelul 1 la nivelul 2. Nu mi-am luat haine sau ceva și mă voi întoarce când se va termina totul.", spune un cetăţean

Pe acelaşi subiect

"Oameni desculţi. Erau mulţi care erau deja intoxicaţi, cădea funingine, erau pete negre pe geamuri.", adaugă o persoană

Pompierii se luptă pe două fronturi cu flăcările.

"Este foarte dificil să ajungi acolo, deoarece drumul forestier nu ajunge până în zona focarelor. În cele din urmă, singurele care se pot lupta în punctele critice sunt elicopterele şi, în restul zonelor, avem resurse terestre.", spune JESÚS SALMERÓ, primarul GÁTOV

În paralel, nordul Italiei este măturat de furtuni, după o vară cu temperaturi record. Regiunea Lombardia a fost nevoită să declare stare de urgenţă, iar pompierii au avut peste 430 de intervenţii. Alte 4 regiuni sunt sub cod galben.

Aproape de oraşele Bergamo și Brescia, 400 de oameni au fost evacuaţi.

Haos a fost şi în centrul ţării. La Roma, o tornadă puternică a măturat cartierul Massimina.

"O tornadă foarte, foarte puternică. Câteva secunde, 10 secunde, 15 secunde. Toate ţiglele au zburat, era ca în filmele americane. Mi-a fost frică, foarte frică.", explică un cetăţean

Două ambulanţe au fost distruse şi acoperişurile mai multor case au fost distruse. Din fericire, nu au existat victime.