Antena Meniu Search
x

Românul care a preferat să VÂNDĂ ZIARE PE STRADĂ, în Norvegia, decât să muncească în România: "Sunt de peste tot, nu am o patrie. Nu avem siguranţa zilei de mâine"

Zilnic, la 5 dimineaţa, Florian se trezeşte pentru a vinde ziare pe străzile din Oslo. Are 34 de ani, s-a născut în România, dar a început să cutreiere Europa de când avea 18 ani.

Zilnic, la 5 dimineaţa, Florian se trezeşte pentru a vinde ziare pe străzile din Oslo. Are 34 de ani, s-a născut în România, dar a început să cutreiere Europa de când avea 18 ani.

Înainte de a se stabili în Norvegia, Florian a trăit în mai multe ţări europene, scrie Euronews. Şi nu este singurul. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, în anul 2007, muncitorii români au devenit o prezenţă obişnuită pe străzile marilor capitale europene.

Când a venit în Norvegia nu avea unde locui. În nopţile norocoase, a dormit într-un adăpost ridicat de Crucea Roşie, într-o biserică din Oslo. Dar acolo, numărul paturilor era limitat şi erau distribuite prin tragere la sorţi.

Acum locuieşte într-un apartament, împreună cu soţia sa, care vinde şi ea ziare. Au împreună un băieţel în vârstă de 8 ani, care se află în grija familiei, în România.

Pe acelaşi subiect

Acum, deşi are un acoperiş deaspura capului, Florin spune că viaţa sa este plină de incertitudini.

"Sunt de peste tot, nu am o patrie. Nu avem siguranţa zilei de mâine. Astăzi, poate se întâmplă ceva şi mâine totul este pierdut.  Mâine poate merg în Suedia, în Danemarca, în Italia, pretutindeni", spune bărbatul.

Florian Creţu ar fi doar unul dintre cei 250 de români care lucrează pe străzile din Norvegia. Potrivit unui raport publicat recent, cetăţenii de etnie romă sunt primii care emigrează în căutarea unei vieţi mai bune. Nivelul lor de trai s-a deteriorat constant. Se luptă cu discriminarea şi au dificultăţi în a-şi găsi un loc de muncă, din cauza educaţiei precare.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri externe » Românul care a preferat să VÂNDĂ ZIARE PE STRADĂ, în Norvegia, decât să muncească în România: "Sunt de peste tot, nu am o patrie. Nu avem siguranţa zilei de mâine"