Video Românul "Ion The Painter", în dosarele Epstein. Ce convorbiri avea cu milionarul pedofil
Dosarul Jeffrey Epstein, cel mai mare scandal de trafic de persoane din istoria recentă, scoate la iveală o conexiune surprinzătoare cu România. Un pictor din Tulcea a lucrat, timp de aproape un deceniu, în reşedinţele private ale milionarului condamnat pentru abuzuri sexuale şi trafic de minori. "Ion The Painter" ar fi zugrăvit încăperile în care aveau loc abuzurile, reiese din documentele desecretizate de Departamentul american de Justiţie.
Pictorul Ion Nicola este românul care apare de peste 2.500 de ori în dosarul milionarului pedofil Jeffrey Epstein. Era omul bun la toate, care s-a ocupat de renovări în reşedinţele milionarului, inclusiv la vila de lux de pe insula Saint Thomas, locul care servea drept cartier general pentru rețeaua internațională de prostituție deţinută de Epstein.
Mesaje directe între Ion Nicola și Jeffrey Epstein
Ion: Am pus o nouă nuanţă de galben pe peretele din celălalt dormitor. Sunt două nuanţe de galben. Cel din dreapta este mai puternic.
Epstein: Ușile dulapului ar trebui să fie lavandă și ele. Galbenul este prea pal, ar trebui să fie mai intens, mai mult ca pentru o cameră de copii.
Este unul din mesajele schimbate de Ion Nicola cu Jeffrey Epstein.
Ion Nicola a şi călătorit împreună cu milionarul în avionul său privat.
Necunoscut: Bună, Ion. Jeffrey a spus că, de data asta, o să zbori alături de el în avionul său. (...)
Ion: Poţi să-i spui lui Jeffrey că am viză de turist, iar faptul că o să fiu pentru 6 săptămâni pe insulă s-ar putea să-mi facă probleme când o să vreau să mă întorc? Ultima dată, am avut probleme la aeroport, la graniţă, pentru că am stat prea mult pe insulă (două luni).
Viața discretă din Tulcea
Ion Nicola este originar din Tulcea, oraş în care locuia inclusiv în perioada în care muncea pentru Epstein.
Ce spun vecinii despre Ion Nicola
"E tăcut așa, om de treabă, dar eu știu substratul pe care îl are. Nu l-am văzut să comunice în general cu vecinii, decât se salută și atât", a povestit un vecin.
"Un om la locul lui, om ca și noi, nimic deosebit. Eu știu că pictează, atât, asta e treaba lui, ăsta e țelul lui", a adăugat o altă localnică.
Românul a terminat Academia de Arte Vizuale din Cluj şi este membru al Uniunii Artiştilor Plastici. Tablourile sale se vând cu până la 15.000 de dolari pe piaţa din Statele Unite.
"Este membru al Uniunii, dar nu ştim de activitatea lui profesională, pentru că nu s-a integrat în circuitul nostru sau la prima vedere nu ştim mare lucru despre el. Este cu cotizaţia la zi, deci, într-un fel ţine legătura cu noi şi este atent să fie confirmat mereu că este artist", a explicat Petru Lucaci, preşedinte UAP.
Sume importante încasate de la Epstein
Din documentele desecretizate de americani reiese că Ion Nicola a încasat cel puţin 90.000 de dolari de la Epstein.
"Deşi pare să fie o relaţie constantă între ei, nu îl foloseşte la potenţialul unui pictor semnificativ. E vorba de dungi şi de culori, nu e vorba de nicio compoziţie, de nicio răpirea din serai, nimic de genul ăsta", a subliniat Pavel Şuşară, critic de artă.
Ion Nicola nu este singurul român care apare în arhiva de peste 3 milioane de documente. În mai multe e-mailuri este menționată Corina Tarniță, profesor la o universitate americană de elită. În 2010, a ţinut un discurs la Gala Ligii Studenţilor Români din Străinătate.
Sebastian Burduja, președintele de atunci al Ligii, i-a înmânat personal un premiu. Acesta a declarat ulterior că a fost singura dată când a întâlnit-o pe profesoară și că s-a mândrit atunci cu prezența unor români de excepție din străinătate.
Imagini și detalii șocante din dosarele desecretizate
Arhiva dosarului Epstein continuă să scoată la iveală detalii cutremurătoare. Printre cele 180.000 de fotografii apare fostul prinț Andrew, aplecat peste o femeie care stă pe podea.
Într-un videoclip din computerul său, Epstein apare în timp ce fugăreşte două adolescente în jurul unei mese.
Într-un interviu realizat de prietenul său Steve Bannon, fost strateg al Casei Albe în primul mandat al lui Donald Trump, Jeffrey Epstein a fost întrebat dacă vede vreo asemănare între el și diavol.
Numele lui Donald Trump apare menționat de peste 3.000 de ori în noile dosare, însă noile documente nu par a-l incrimina în niciun fel.
"Se pare că acest tip (Michael) Wolff, care este scriitor, conspira cu Epstein pentru a-mi face rău. Nu am văzut asta cu ochii mei, dar mi s-a spus de către niște persoane foarte importante. Așa că probabil îl vom da în judecată pe Wolff pentru asta", a susţinut Donald Trump, preşedintele SUA.
Cutremur politic după publicarea documentelor
Publicarea noilor documente a provocat un cutremur politic. Baronul Peter Mandelson, membru al partidului Laburist britanic, şi Miroslav Lajcak, actual consilier al premierului slovac Robert Fico, şi-au dat demisia după acuzaţiile că au participat la reţeaua Epstein.
Surse din interiorul serviciilor secrete au declarat pentru presa internaţională că reţeaua de prostituţie a lui Jeffrey Epstein lucra în numele KGB-ului sovietic, iar milionarul ar fi încercat de mai multe ori să ia legătura cu Vladimir Putin. Nu există însă dovezi care să susţină că Epstein şi Putin să se fi întâlnit.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰