Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ronnie Biggs, britanicul care a fost părtaş la Jaful Secolului, a murit!

Britanicul Ronnie Biggs, cel care a fost părtaş la Jaful Secolului, în 1963, a decedat la vârsta de 84 de ani!

de Redactia Observator

la 19.12.2013 , 14:56

Ronnie Biggs a devenit celebru în lume după ce a făcut parte din banda care a jefuit trenul Poştei Britanice care plecase, pe 8 august 1963, de la Glasgow şi se îndrepta spre Londra. Atunci, mecanicul locomotivei a fost bătut rău de hoţi cu o rangă, informează CNN. 

Atunci, banda lui Biggs a dat un "tun" de 2,6 milioane de lire sterline. 

El a fost prins şi a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, dar, în 1965, a reuşit să evadeze din penitenciarul Wandsworh şi a fugit din Marea Britanie. 

Articolul continuă după reclamă

A fugit la Paris, unde şi-a făcut o operaţie estetică pentru a nu mai putea fi cunoscut. A fugit în Australia, alături de soţie şi de cei doi copii, dar când a fost depistat de poliţie a fugit în Brazilia. 

Poliţia nu l-a putut prinde timp de 36 de ani! 

A fost descoperit de un jurnalist, dar autorităţile din Brazilia nu au acceptat ca el să fie extrădat. Aşa că şi-a continuat liniştit viaţa. A vândut tricouri şi chiar a cântat o melodie alături de Sex Pistols, "No One is Innocent", în 1978. 

În 1981, Biggs a fost răpit de un grup de foşti soldaţi britanici şi dus în Barbados. Din nou, aceştia nu au obţinut extrădarea, astfel că Biggs a revenit în Brazilia. 

La sfârşitul anilor '90, a rămas fără bani, iar starea sa de sănătate s-a agravat după mai multe preinfarcturi. 

În 2001 s-a predat şi a fost trimis la o închisoare din Marea Britanie. În 2009, din cauza problemelor de sănătate, autorităţile britanice au decis eliberarea sa. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Ronnie Biggs, britanicul care a fost părtaş la Jaful Secolului, a murit!