Galerie foto Ruinele unui sat scufundat de zeci de ani au apărut într-un lac din Italia, în timpul unor lucrări
Reparaţiile la un rezervor au scos la iveală ruinele unui sat care a fost inundat în urmă cu zeci de ani, în Italia.
Lacul Resia, situat în nordul ţării, este cunoscut pentru clopotniţa unei biserici care iese din apele sale îngheţate. Imaginea a stat la baza unei cărţi şi chiar a unui serial Netflix.
Însă, recent, cu drenarea temporară a lacului, localnicii au putut vedea ultimele urme ale lui Curon, satul locuit cândva de sute de oameni, înainte de a fi inundat pentru realizarea unei centrale hidroelectrice, în 1950.
Imagini impresionante cu ruinele satului scufundat
Imaginile postate pe rețelele de socializare arată ruinele unor trepte, pivnițe și ziduri care se aflau până acum pe fundul lacului, în apropierea clopotniței din secolul al XIV-lea.
Luisa Azzolini, care locuiește în zonă, a postat pe Instagram mai multe imagini și clipuri video realizate printre ruine.
Satul Curon a fost inundat în 1950, când autoritățile au decis să construiască un baraj și să unească două lacuri din apropiere, în ciuda opoziției localnicilor. Peste 160 de locuințe au fost scufundate, iar populația satului s-a risipit, deși o parte din ea a ales să rămână în noul sat construit în apropiere.
În zilele noastre, lacul este popular printre excursioniști vara, iar vizitatorii din timpul iernii pot merge pe suprafața înghețată pentru a ajunge la turn.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰