Observator » Ştiri externe » Rusia a început operaţiunea muşamalizarea după cazurile de ciumă. China ia măsuri, iar Trump îl sună pe Putin

Video Rusia a început operaţiunea muşamalizarea după cazurile de ciumă. China ia măsuri, iar Trump îl sună pe Putin

Rusia a început operaţiunea muşamalizarea după cazurile de ciumă. China ia măsuri, iar Trump îl sună pe Putin Rusia a început operaţiunea muşamalizarea după cazurile de ciumă. China ia măsuri, iar Trump îl sună pe Putin
Editor Simona Moloiu | Timp citire: 3 minute
Publicat la 08.10.2026, 19:21 | Modificat la 08.10.2026, 19:22

Lumea întreagă cere explicații Rusiei, după un posibil caz de ciumă în Siberia. Moscova a confirmat decesul, dar tace în privința cauzei și a împrejurărilor în care s-a produs. De la Washington, președintele american spune că așteaptă informații complete de la Kremlin. Organizația Mondială a Sănătății acuză, la rândul ei, autoritățile ruse că nu au furnizat detalii din anchetă. Colegiul Medicilor din România a transmis, pentru Observator, că medicina modernă tratează eficient ciuma, iar riscul de deces este redus dacă se intervine de la primele simptome.

După zile întregi de zvonuri despre o epidemie de ciumă, autoritățile ruse neagă că o a doua persoană s-ar fi îmbolnăvit în Irkutsk, după moartea cercetătoarei Daria Șipilova. Agenția rusă responsabilă de sănătatea populației anunță că 5.000 de teste de laborator au ieșit negative. Restul informațiilor sunt însă ținute la secret, acuză Organizația Mondială a Sănătății.

Moscova a confirmat decesul, dar tace în privința cauzei

"Ce teste de laborator au fost efectuate? Ce agenți patogeni au fost evaluați? Dacă această persoană nu a murit de ciumă, atunci cum a murit?", a declarat Maria Van Kerkhove, director OMS pentru gestionarea epidemiilor.

Articolul continuă după reclamă

Medicii români spun însă că nu există motive de panică.

"Nu îi reprezintă un pericol, un risc iminent pentru noi și nici pentru restul populației lumei în acest moment. Este vorba despre un accident de laborator. Deci lucrurile rămân acolo unde s-au întâmplat. Ciuma este o boală cunoscută. lumea murea pe capete pe vremurile acelea, dar murea pentru că, în primul rând, condițiile de viață predispuneau la transmiterea, acestei bor în comunitățile umane. au rămas doar câteva focare prin lume naturale, în care mai avem posibile rozătoare infectate, deci nimic spectaculos. Și în plus s-au apărut antibioticele care au tratat aceste boli masiv.", a spus prof.univ.dr. Simin Aysel Florescu, preşedinta Comisiei de Boli Infecţioase. 

În Irkutsk, zeci de oameni în costume de protecție au fost filmați pe străzi, iar 200 de persoane au fost plasate în carantină. De la Moscova a venit o singură precizare: la Institutul de Cercetare nu a fost înregistrat niciun caz de ciumă.

"Organizația Mondială a Sănătății a fost informată în mod corespunzător, în conformitate cu practica stabilită.", a declarat Dmitri Peskov, purtător de cuvânt Kremlin. 

Pe acelaşi subiect

Îngrijorarea a ajuns și la Washington

Pe rețelele de socializare, mulți compară situația cu începutul pandemiei de Covid.

"Ciuma din Rusia este provocată de o armă biologică? Nu credem asta, dar o să aflăm în curând. Ei spun că totul este sub control. Au furnizat câteva informaţii oamenilor noştri, dar ne aşteptăm să ne spună mai multe.", a declarat Donald Trump, preşedintele Statelor Unite. 

Liderul american a promis că îi va cere explicaţii direct lui Vladimir Putin.

"Avem programată o discuţie telefonică. Astăzi (ieri - n.r.) este ziua lui. Astăzi este ziua de naştere a lui Vladimir Putin. Sunt sigur că o să o sărbătoriţi.", a mai declarat Donald Trump. 

În lipsa informațiilor oficiale, teama a trecut granița. În China, tot mai multe mesaje îi îndeamnă pe cei care locuiesc aproape de frontiera cu Rusia să își facă provizii de alimente și medicamente. Iar mama femeii care a murit contestă varianta potrivit căreia fiica ei s-ar fi infectat după ce a spart, din greșeală, o eprubetă cu bacteria ciumei pneumonice.

" (În perioada sovietică), toate aceste cazuri erau învăluite într-un văl gros de secretomanie. Oamenilor nu li se spunea nimic. Acest lucru era valabil pentru variolă, ciumă și antrax.", a spus Vasili Vlassov, profesor la departamentul de administrație a sănătății. 

Cunoscută drept Moartea Neagră, ciuma a ucis 50 de milioane de oameni în Europa secolului al 14-lea.