Rusia începe exerciţii cu rachete balistice "invincibile" şi câteva mii de soldaţi. Moscova își flexează din nou arsenalul nuclear
Rusia a început exerciţii cu sistemul său de rachete balistice intercontinentale Yars şi cu câteva mii de soldaţi, a anunţat miercuri Ministerul Apărării, în ceea ce pare a fi o nouă încercare a Moscovei de a-şi arăta puterea nucleară.
Preşedintele Vladimir Putin vrea ca sistemul de rachete Yars, care a înlocuit sistemul Topol, să devină parte a "armelor invincibile" ale Rusiei şi pilonul principal al componentei terestre a arsenalului său nuclear.
"În total, peste 3.000 de militari şi aproape 300 de echipamente sunt implicaţi în aceste exerciţii", a precizat Ministerul Apărării într-un comunicat publicat pe serviciul de mesagerie Telegram.
În exerciţii sunt implicate centrul de control de la Omsk al forţelor pentru rachete strategice şi personalul şi comandamentul bazei de la Novosobirsk unde se află sistemele Yars. În timpul exerciţiilor, sistemele mobile Yars vor efectua manevre în trei regiuni ruseşti, a precizat ministerul, fără a identifica regiunile.
De asemenea, exerciţiile vor verifica şi o serie de măsuri de camuflare, precum şi de contracarare a mijloacelor moderne de recunoaştere aeriană, în cooperare cu formaţiuni şi unităţi ale Districtului Militar Central şi ale Forţelor Aerospaţiale, a precizat Ministerul Apărării de la Moscova.
- SUA au schimbat traseele dronelor din Marea Neagră după ce ruşii au doborât o MQ-9 Reaper. Dronele vor obţine...
- Rusia în "război veșnic" cu Occidentul. Cum a reacţionat elita Moscovei la o petrecere când a aflat de planurile...
- Rusia susţine, fără dovezi, că a doborât în premieră o rachetă americană, cu rază lungă GLSDB
Moscova vrea să intimideze din nou cu arsenalul nuclear
Există puţine caracteristici tactice şi tehnice confirmate ale sistemelor mobile de rachete balistice intercontinentale Yars, care ar avea o rază de acţiune operaţională de 12.000 km, menţionează Reuters. Potrivit bloggerilor militari, sistemele sunt capabile să transporte mai multe focoase nucleare care pot fi orientate în mod independent către ţintă şi pot fi montate pe un camion sau desfăşurate în silozuri.
De la lansarea invaziei în Ucraina în februarie anul trecut, Rusia a efectuat numeroase exerciţii militare pe cont propriu sau cu alte ţări, precum China sau Africa de Sud. De asemenea, a intensificat antrenamentele militare cu Belarusul, care se învecinează atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina, desfăşurând o serie de exerciţii multilaterale în cursul anului trecut.
Belarusul a declarat că decizia de a găzdui arme nucleare tactice ruseşti, anunţată recent, a fost un răspuns la sancţiunile occidentale şi la ceea ce susţine că ar fi o consolidare militară din partea statelor membre NATO în apropierea graniţelor sale. Preşedintele american Joe Biden s-a declarat îngrijorat de această decizie, deşi Statele Unite spun că nu au văzut niciun indiciu că Rusia s-ar pregăti să folosească arme nucleare tactice în Ucraina.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰