Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Scenariu de coșmar după scufundarea bărcii cu migranți, în Grecia. În cala navei ar fi fost sute de copii și femei

Salvatorii au continuat operaţiunile de căutare, joi, în largul coastelor de sud ale Greciei, în urma naufragiului care a ucis cel puţin 78 de imigranţi. În timp ce speranţele de supravieţuire sunt tot mai mici, cresc temerile că sute de persoane, inclusiv zeci de copii, aflaţi în cala vasului supraaglomerat, s-ar putea să se fi înecat, ceea ce ar face să fie una dintre cele mai mari tragedii de acest gen din Europa, relatează BBC şi AFP.

de Redactia Observator

la 15.06.2023 , 22:25

navă cu migranți scufundată în largul coastelor Greciei Scenariu de coșmar după scufundarea bărcii cu migranți, în Grecia. În cală navei ar fi fost sute de copii și femei - GREEK COAST GUARD - Profimedia Images

Între 400 şi 750 de persoane s-ar fi aflat în nava de pescuit care plecase din portul libian Tobruk şi care s-a răsturnat şi s-a scufundat miercuri dimineaţa devreme, în ape adânci, la aproximativ 80 km de oraşul Pylos, situat pe coasta sudică a Greciei, transmite news.ro.

Cel puţin 78 de persoane au fost deja confirmate ca fiind moarte în urma dezastrului, iar autorităţile elene au declarat că 104 supravieţuitori au fost aduşi la ţărm. Restul oamenilor de la bord - posibil câteva sute de persoane - sunt dispăruţi, iar supravieţuitorii spun că la bord s-ar fi aflat până la 100 de copii.

Două nave de patrulare, o fregată a marinei, trei elicoptere şi alte nouă nave continuau să inspecteze apele la vest de coasta Peloponezului, una dintre cele mai adânci zone ale Mediteranei.

Articolul continuă după reclamă

Cel puţin 11 persoane au fost arestate, inclusiv mai mulţi egipteni, fiind suspectate de trafic de persoane, a relatat televiziunea greacă

Pe acelaşi subiect

Paza de coastă a fost criticată pentru că nu a intervenit mai curând, dar autorităţile spun că ofertele lor de ajutor au fost refuzate. Ambarcaţiunea se îndrepta spre Italia când s-a scufundat.

Imaginile au arătat punţile pline de oameni, dar relatările despre un număr mare de femei şi copii în cala navei au venit de la medicii care au tratat supravieţuitorii, în majoritate bărbaţi. Medicul principal de la Spitalul General din Kalamata a declarat pentru BBC că pe navă se aflau până la 100 de copii. "[Supravieţuitorii] ne-au spus că erau copii în cala navei. Copii şi femei", a declarat doctorul Manolis Makaris, şeful secţiei de cardiologie. El a spus că doi pacienţi i-au dat cifre estimative. "Unul mi-a spus despre 100 de copii, celălalt despre 50, aşa că nu ştiu care este adevărul - dar sunt mulţi", a adăugat el.

Toate cele 104 persoane salvate sunt de sex masculin. Cei mai mulţi supravieţuitori sunt sirieni (47), egipteni (43), precum şi 12 pakistanezi şi doi palestinieni, potrivit autorităţilor elene.

Dr. Makaris a declarat că el crede că până la 600 de persoane ar fi putut muri în dezastru. "Numărul tuturor persoanelor care se aflau pe vas a fost de 750 de persoane. Acesta este numărul pe care toată lumea mi l-a spus", a declarat el.

Familiile unor copii egipteni dispăruţi i-au trimis fotografii, în speranţa că el îi va recunoaşte după ce îi va trata.

Purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Ilias Siakantaris, a declarat că nu se ştie câte persoane se aflau în cală: "Dar ştim că mai mulţi contrabandişti închid oamenii pentru a menţine controlul", a spus el.

Familiile unora dintre cei dispăruţi au sosit în Kalamata în căutarea celor dragi. "Rudele mele se aflau pe barcă", a declarat Aftab, care a călătorit din Marea Britanie şi a spus că cel puţin patru dintre rudele sale din Pakistan sunt de negăsit. "Am primit confirmarea. Am găsit una dintre rude. Dar pe ceilalţi încă nu i-am găsit", a declarat el pentru BBC.

De ce s-a răsturnat nava cu migranți în apropiere de coastele Greciei

Activista Nawal Soufi a fost prima care a dat alarma după ce a fost contactată marţi dimineaţă de persoane aflate pe ambarcaţiune.

Paza de coastă a declarat că primul contact cu nava de pescuit a avut loc marţi, la ora locală 14:00 (şi a României), şi susţine că nu a fost făcută nicio solicitare de ajutor. Ministerul grec al Transporturilor Maritime spune a luat contact în repetate rânduri cu ambarcaţiunea şi i s-a spus că aceasta dorea pur şi simplu să navigheze spre Italia.

Două nave comerciale i-au furnizat apă în cursul serii. Într-o postare pe Facebook, Nawal Soufi a spus că situaţia s-a "complicat" când o navă s-a apropiat de vas şi a legat frânghii de acesta, în timp ce arunca sticle de apă la bord. Ea a spus că unele dintre persoanele aflate la bord s-au simţit în "pericol extrem" din cauza temerilor că frânghia ar putea provoca răsturnarea ambarcaţiunii şi că luptele de la bord pe tema apei s-ar putea să fi dus la răsturnarea acesteia. Nava s-a îndepărtat apoi.

Paza de coastă a declarat că, în primele ore ale zilei de miercuri, motorul ambarcaţiunii s-a stricat şi că persoanele aflate la bord au început să se mişte, provocând răsturnarea acesteia. 

Alarm Phone, o linie telefonică de urgenţă pentru migranţii aflaţi în dificultate pe mare, s-a plâns că paza de coastă a fost "conştientă de faptul că nava se afla în dificultate cu ore înainte de a fi trimis vreun ajutor", adăugând că autorităţile "au fost informate din diferite surse" că ambarcaţiunea se afla în dificultate.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al gărzii de coastă, Nikos Alexiou, a declarat că au încercat să convingă nava să primească ajutor şi "au rămas alături dacă aveau nevoie, pentru a salva oameni".

Cronologia evenimentelor. Cum s-a produs naufragiul soldat cu zeci de migranți morți

08:00 Paza de coastă greacă spune că a fost informată de autorităţile italiene despre o ambarcaţiune cu migranţi

11:00 Paza de coastă spune că intră în contact cu ambarcaţiunea - aceasta nu cere ajutor

12:17-15:34 Mai multe apeluri de ajutor de la ambarcaţiune, potrivit organizaţiei caritabile Alarm Phone

15:00 Prima navă comercială furnizează alimente şi apă

19:40-22:40 O navă a pazei de coastă greceşti a navigat în apropierea ambarcaţiunii de migranţi, observând-o de la distanţă şi fără a găsi vreo problemă în navigarea acesteia

22:40 S-a raportat o defecţiune a motorului

23:04 Ambarcaţiunea de migranţi se răstoarnă şi se scufundă

04:00 Navele ajută la eforturile de salvare

Fostul prim-ministru grec Alexis Tsipras a vizitat joi Kalamata şi a vorbit cu supravieţuitorii despre ceea ce cred ei că a mers prost.

"Paza de coastă greacă a cerut navei să îi urmeze, dar nu au putut", a explicat un traducător. "Paza de coastă a aruncat atunci o frânghie, dar pentru că nu au ştiut cum să tragă de frânghie, nava a început să se clatine în dreapta şi în stânga", a spus el. "Nava gărzii de coastă mergea prea repede, dar nava atârna deja în stânga şi aşa s-a scufundat", a aflat Tsipras.

Grecia a decretat trei zile de doliu

Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 25 iunie a fost suspendată, iar o dezbatere televizată care urma să aibă loc joi a fost anulată.

Curtea Supremă elenă a ordonat o anchetă pentru a determina cauzele tragediei care a şocat Grecia, acuzată de ani de zile de ONG-uri şi de presa internaţională că respinge migranţii care cer azil în UE.

Ţara este una dintre principalele rute de intrare în Uniunea Europeană pentru refugiaţii şi migranţii din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa.

Luna trecută, guvernul grec a fost criticat la nivel internaţional din cauza unei înregistrări video care ar fi arătat expulzarea cu forţa a unor migranţi care au fost lăsaţi în derivă pe mare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Scenariu de coșmar după scufundarea bărcii cu migranți, în Grecia. În cala navei ar fi fost sute de copii și femei