Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Scene de groază pe Canal. 27 de migranți au murit încercând să ajungă în UK. ”Pleacă cu barca sub nasul poliției franceze”

Scandal între Franţa şi Marea Britanie după cea mai letală tragedie cu migranţi din regiune. 27 de persoane au murit înecate în Canalul Mânecii în încercarea disperată de a trece cu o barcă pneumatică fragilă din Franţa în Anglia. Britancii îi acuză pe francezi că migranții pleacă din Calais cu bărcile chiar sub nasul poliției care nu face nimic în timp ce patrulează plajele. 

de Redactia Observator

la 25.11.2021 , 12:24

Scene de groază pe canal. 27 de migranți au murit încercând să ajungă în UK. ”Pleacă cu barca sub nasul poliției franceze” Scene de groază pe canal. 27 de migranți au murit încercând să ajungă în UK. ”Pleacă cu barca sub nasul poliției franceze” - Getty

Liderii britanici și francezi și-au lansat acuzații grave după ce miercuri seară cel puțin 27 de persoane au murit în încercarea de a traversa Canalul Mânecii. Este cel mai mortal incident de la începutul actualei crize a migrației, din 2018 încoace, notează The Guardian. Printre morți se numără 5 femei și o fetiță. Nu este clar din ce țară provin inițial victimele. Președintele francez Emmanuel Macron l-a sunat pe Boris Johnson miercuri seara și i-a transmis că Franța și Martea Britanie poartă „responsabilitate comună”, că se așteaptă la o cooperare totală și că situația nu trebuie folosită „în scopuri politice”.

Inițial se credea că 34 de persoane se aflau pe barcă atunci când s-a scufundat. Imediat Organizația Internațională pentru Migrație a comentat că este cea mai mare pierdere de vieți omenești pe Canal de când a început să colecteze date în 2014. Doi supraviețuitori sunt la terapie intensivă. 

Migranți filmați cum lansează o barcă pe mare sub nasul poliției franceze

Articolul continuă după reclamă

Premierul britanic a făcut apel către Franța să accepte patrule comune de poliție de-a lungul coastei și a spus că incidentul de miercuri a arătat faptul că eforturile autorităților franceze de a patrula plajele „nu au fost suficiente”. Presa britanică tratează subiectul pe larg. ”Groază pe Canal. 31 de oameni au murit căutând o viață mai bună”, scrie azi The Independent. ”La câteva ore după ce acești copii au fost înghesuiți pe o barcă pneumatică pentru o călătorie periculoasă în UK sub nasul polițiștilor francezi, alți 31 de oameni disperați au murit în apele înghețate ale Canalului” comentează Daily Mirror.

Pe acelaşi subiect

Daily Mail a publicat o înregistrare video cu momentul în care un grup de migranți lansează pe apă o barcă pneumatică chiar sub ochii unor polițiști care se aflau în mașină pe plajă. Nimeni nu i-a oprit pe migranți din gestul disperat, surprins cu câteva ore înainte de tragedie. Jurnaliștii britanici susțin că inclusiv joi chiar dacă poliția franceză patrula pe plajă, nu făcea nimic să-i oprească pe migranți din cursele periculoase pe mare, spre Marea Britanie.  Le Parisien susține că 5 suspecți au fost reținuți în Franța, deși nu se cunosc legăturile lor cu tragedia. 

În ultimele săptămâni, Franţa a dezmembrat o mare tabără de migranţi în apropiere de Dunkerque, pe coasta nordică, şi a arestat zeci de persoane bănuite de trafic de migranţi. În acest context, numărul de migranți care a încercat să traverseze canalul a crescut vertiginos în ultima lună. S-a ajuns în situația în care Decathlon a retras de la vânzare mai multe tipuri de bărci din magazinele din nordul Franţei, pentru a-i opri pe migranţi să le folosească pentru a traversa Canalul Mânecii.

Francezii și Englezii își pasează vina și folosesc migranții în scopuri politice

Francezii au respins oferta Marii Britanii de a trimite poliție și agenți ai Forțelor de Frontieră să organizeze patrule comune, notează The Guardian.  Macron a cerut o întâlnire a miniștrilor europeni și o creștere de urgență a finanțării pentru agenția care păzește frontierele UE, Frontex. „Franța nu va lăsa Canalul să devină un cimitir”, a spus Macron.

Ministrul francez de interne, Gérald Darmanin, a cerut coordonarea cu Marea Britanie, spunând că „răspunsul trebuie să vină și din Marea Britanie”. Primarul orașului Calais, Natacha Bouchart, susține că britanicii sunt cei vinovați și l-a îndemnat pe Boris Johnson „să-și admită responsabilitățile”. „Guvernul britanic este de vină. Cred că Boris Johnson, în ultimul an și jumătate, a ales cu cinism să dea vina pe Franța”, a spus ea. 

Canalul Mânecii este una dintre cele mai aglomerate căi maritime din lume, iar curenții sunt puternici. De obicei, traficanții de oameni supraîncărcă navele. Acestea abia plutesc și sunt la mila valurilor în timp ce încearcă să ajungă pe țărmurile britanice. Ambele țări cooperează pentru a opri migrația prin Canal, dar se acuză reciproc că nu fac suficient – ​​iar problema este adesea folosită în scopuri politice de ambele părți, care promovează o agendă anti-migrație.

Pe 11 noiembrie, un total de 1.185 de persoane au ajuns în Anglia cu barca, un record pentru singură zi. Peste 25.700 de persoane au făcut călătoria periculoasă în Marea Britanie cu bărci mici în acest an – de trei ori mai mult decât totalul pentru întregul an 2020, potrivit cifrelor oficiale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri externe » Scene de groază pe Canal. 27 de migranți au murit încercând să ajungă în UK. ”Pleacă cu barca sub nasul poliției franceze”