Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Scene de război civil în Beirut. Cel puţin 5 persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite, în timpul unui protest Hezbollah

Sute de susţinători ai grupării Hezbollah se îndreptau spre Palatul Justiţiei din capitala libaneză Beirut, când au început focurile de armă. Potrivit reprezentanţilor Crucea Roşie, 5 oameni au murit, iar alţi 30 au fost răniţi în toiul violenţelor de joi. Protestatarii cer demiterea judecătorului care conduce ancheta cu privire la explozia din portul Beirut, în care sute de oameni şi-au pierdut viaţa.

de Redactia Observator

la 14.10.2021 , 20:40

Focurile de armă răsună, joi, în capitala Libanului, Beirut. Violenţele au izbucnit iniţial în toiul unui protest al susţinătorilor grupării Hezbollah, care solicită ca oficialul juridic principal implicat în anchetarea exploziei din august 2020 să renunţe la caz. Evenimentele din portul Beirut au zguduit puternic ţara, iar investigaţiile actuale au şi o importantă miză politică. Peste 200 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma exploziei, însă vina e aruncată în continuare dintr-o parte în alta, pe fondul tensiunilor existente la nivel înalt. Crucea Roşie din Liban susţine că cinci oameni au murit joi, iar alţi 30 au fost răniţi. În imaginile surprinse de un post de televiziune local apare un bărbat mascat, care trage spre mulţime.

Cine este Tarek Bitar, judecătorul pe care militanţii Hezbollah vor să-l demită

Hezbollah, grupul politic şi militant libanez susținut de Iran, a fost un adversar ferm al lui Tarek Bitar, judecătorul care conduce ancheta asupra exploziei din portul Beirut. Din februarie, de la numirea sa în fruntea anchetei, Bitar a cerut audierea mai multor politicieni de top, relatează CNN. Săptămâna aceasta, a emis şi un un mandat de arestare pe numele fostului ministru de Finanțe, Ali Hassan Khalil, un înalt oficial al partidului Amal, aliat cu Hezbollah. Bitar a emis, de asemenea, mandate de arestare pe numele parlamentarului Nouhad Machnouk, aliat al fostului premier Saad Hariri, dar și pe numele unui fost ministru de Interne.

Vezi și

Bitar, care conduce și instanța penală din Beirut, este al doilea oficial judiciar care conduce ancheta. Primul judecător însărcinat cu gestionarea anchetei a fost demis după ce doi foști miniștri guvernamentali acuzați în cadrul investigaţiei au depus o moțiune pentru înlăturarea acestuia. Mai multe petiții legale pentru demiterea lui Bitar, intentate de oficiali urmăriți de către acesta, nu au avut succes.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Scene de război civil în Beirut. Cel puţin 5 persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite, în timpul unui protest Hezbollah