Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Premierul Irlandei de Nord aduce în discuție posibilitatea unui referendum privind reunificarea insulei Irlanda, în următorii 10 ani

Şefa executivului nord-irlandez Michelle O'Neill, vicepreşedintă a partidului Sinn Fein, a evocat duminică posibilitatea unui referendum privind unificarea insulei Irlanda în următorii 10 ani, informează AFP.

de Redactia Observator

la 04.02.2024 , 14:47

premierul Irlandei de Nord Michelle O'Neill Premierul Irlandei de Nord aduce în discuție posibilitatea unui referendum privind reunificarea insulei Irlanda, în următorii 10 ani - Profimedia Images

După doi ani de blocaj politic la Belfast, Michelle O'Neill (47 de ani) a devenit prima politiciană favorabilă unificării Irlandei care este desemnată în fruntea guvernului local nord-irlandez.

''Alegerea mea în postul de prim-ministru arată schimbarea care este în curs de a se produce pe această insulă'', a declarat ea într-un interviu difuzat duminică de canalul de televiziune Sky News.

''Putem avea puterea partajată'' între republicani şi unioniştii ataşaţi menţinerii Irlandei de Nord în interiorul Regatului Unit, ''putem lucra împreună în fiecare zi în materie de servicii publice şi de asemenea ne putem urma aspiraţiile legitime'', a spus O'Neill.

Articolul continuă după reclamă

Fiind întrebată dacă ''ar anticipa un referendum privind unificarea insulei în următorii 10 ani'', vicepreşedinta Sinn Fein a răspuns afirmativ: ''Da. Cred că suntem într-un deceniu al oportunităţilor''.

Pe acelaşi subiect

De partea sa, guvernul britanic nu ''vede nicio perspectivă realistă'' privind un asemenea referendum şi consideră că viitorul Irlandei de Nord în interiorul Regatului Unit este ''asigurat pentru deceniile care vin''.

După victoria partidului său la alegerile din mai 2022, lidera Sinn Fein din Irlanda de Nord a fost împiedicată să-şi preia atribuţiile, din cauza boicotării de către Partidul Democratic Unionist (DUP) a activităţii instituţiilor partajate de la Belfast, apărute în virtutea Acordului din Vinerea Mare din 1998.

Irlanda de Nord a ieșit dintr-o criză politică prelungită, ce putea deveni o amenințare existențială

Revenirea la guvernare a DUP a deschis calea ieşirii dintr-o criză ce a creat o ameninţare existenţială pentru Acordul din Vinerea Mare şi totodată a pus capăt unuia dintre cele mai dificile aspecte ale retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană.

DUP denunţase unele dispoziţii ale Protocolului nord-irlandez, dar în această săptămână a încheiat un acord cu guvernul britanic, deşi unioniştii sunt departe de unanimitate în această privinţă.

Negociat în acelaşi timp cu Acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, Protocolul nord-irlandez menţine de facto provincia Irlanda de Nord în interiorul pieţei unice europene. Documentul prevede că, pentru a preveni o reintroducere a frontierei fizice între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda (ţară membră a Uniunii Europene) ce ar ameninţa Acordul din Vinerea Mare, controalele vamale se efectuează în porturile nord-irlandeze, inclusiv pentru mărfurile venite din Marea Britanie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Premierul Irlandei de Nord aduce în discuție posibilitatea unui referendum privind reunificarea insulei Irlanda, în următorii 10 ani