Şeful cancelariei lui Zelenski a demisionat după percheziţiile în cel mai mare dosar de corupţie din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că șeful său de cabinet, Andriy Yermak, a demisionat în urma unui raid anticorupție desfășurat la locuința acestuia. Investigația vizează un amplu dosar de corupție legat de compania de stat Energoatom, considerat cel mai mare caz deschis în timpul actualei președinții, scrie BBC.
Andrei yYermak, în vârstă de 54 de ani, a fost principalul consilier al lui Zelenski pe toată durata războiului declanșat de Rusia, însă s-a aflat tot mai mult sub presiune în contextul unui scandal de corupție, chiar dacă nu a fost acuzat oficial de nicio faptă, scrie BBC.
Opt persoane sunt deja inculpate în acest caz, iar coordonatorul schemei ar fi Timur Mindich, un apropiat al președintelui Zelenski. Yermak a confirmat public acțiunile procurorilor.
Luna aceasta, Volodimir Zelenski a semnat un decret prin care impune sancțiuni împotriva lui Timur Mindici, fost asociat apropiat și coproprietar al studioului de producție de film "Kvartal 95", și a omului de afaceri Oleksandr Țukerman, considerat de procurori "casierul" grupării din schema de corupție de peste 100 de milioane de dolari, care are în centru compania de stat Energoatom. Celor doi le-au fost înghețate activele și le-au fost restricționate deplasările, însă ei nu se mai află în Ucraina.
Descinderi la şeful cancelariei lui Zelenski
Vineri dimineață, agențiile anticorupție din Ucraina i-au percheziționat apartamentul situat în cartierul guvernamental din Kiev, iar Yermak a declarat pe rețelele sociale că "din partea mea există cooperare deplină".
"Astăzi, NABU și SAPO desfășoară acțiuni procedurale la mine acasă. Anchetatorii nu întâmpină niciun obstacol. Au primit acces complet la apartament, iar avocații mei sunt prezenți și cooperează cu organele de aplicare a legii. Ofer pe deplin cooperarea mea", a transmis Andriy Yermak pe Telegram.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰