Sfântul Patrick, adevărul neștiut! Semnfiicaţia ascunsă a sărbătorii irlandeze
Irlandezii din întreaga lume şi nu numai sărbătoresc astăzi Sfântul Patrick- protectorul spiritual al Irlandei. Marea sărbătoare ce comemorează moartea sfântului Patrik a devenit în timp, pretextul unor parade fastuase şi colorate la care iau parte anual 200 de mii de participanţi şi aproape 3 milioane de spectatori.
Irlandezii din întreaga lume şi nu numai sărbătoresc astăzi Sfântul Patrick- protectorul spiritual al Irlandei. Marea sărbătoare ce comemorează moartea sfântului Patrik a devenit în timp, pretextul unor parade fastuase şi colorate la care iau parte anual 200 de mii de participanţi şi aproape 3 milioane de spectatori.
Prima informaţie care nu se potriveşte cu legenda este că Sfântul Patrick nu era nicidecum irlandez. Se născuse în Britania, care - în acea vreme era parte a Imperiului Roman - şi fusese răpit în timpul unui raid făcut de războinicii irlandezi.
A fost sclav timp de 6 ani, după care a reuşit să fugă înapoi acasă. Dar nu înainte de a fi convertit la creştinism. Interesant este că, după o perioadă în care fost ucenic al unui episcop britanic, a revenit ca misionar în Irlanda.
Sfântul Patrick a murit în anul 461, dar nu a fost considerat demn de băgat în seamă decât după câteva sute de ani. Odată cu apariţia miturilor.
Unul dintre ele spune că Sfântul Patrick a reuşit să gonească toţi şerpii din Irlanda. Puţin probabil, pentru că în Irlanda nu existau şerpi. Şi asta pentru că reptilele nu putea migra, din cauză că apa mării care înconjoară insula este cumplit de rece.
Apoi, a apărut povestea despre predica Sfântului Patrick, referitoare la Sfânta Treime, şi pe care o ilustra cu un caprifoi. Iar acela a fost momentul în care a devenit interesant.
Irlandezii creştini au început să poarte în piept broşe în formă de caprifoi, iniţial, pentru ca mai apoi, să dea caprifoiul pe un trifoi cu 4 foi.
Şi, de aici, la moda de a purta haine verzi în ziua Sfântului Patrick nu a mai fost decât un pas.
Cu toate acestea, evenimentele de amploare care marchează Saint Patrick's Day au apărut mult mai târziu, după Marea Foamete Irlandeză. Se întâmpla în anul 1840, iar situaţia era atât de disperată, încât irlandezii au emigrat în număr foarte mare în Statele Unite.
Iar acolo, departe de casă, au început să marcheze an de an Ziua Sfântului Patrick. Ulterior, ca orice sărbătoare pe pământ american, şi aceasta a devenit un adevărat exemplu de marketing reuşit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰